Foaia de Postul Crăciunului a apărut și va fi disponibilă în parohiile Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București.
„Ancorat în evidențele acestei lumi, Petru nu se simte pregătit (dispus?) să intre în planul lui Dumnezeu. Isus dorește însă oameni ca Simon – ca noi!, invitați să-și asume riscurile și să se expună sub ochii săi. „Toată noaptea ne-am trudit, n-am prins nimic!” Mai merită efortul, aruncată sămânța? Are sens să ne mai zbuciumăm, să dăm mărturie, să nu renunțăm, să credem acestui cuvânt singular al lui Isus?” se întreabă și ne provoacă PS Mihai în „Oameni de succes, lucuri memorabile”.
Iar cercetașii dau raportul la început de an. Cercetășesc. „Cu toții au plecat de-acum, din nou, pe drumul credinței, al jocului și aventurii pentru a deveni în cele din urmă creștini buni, care se străduie să întrupeze în viața de zi cu zi valorile credinței pe care o mărturisesc, cetățeni loiali ai României, cu deschidere europeană, întotdeauna gata de a-și sluji aproapele.”
Gelu Trandafir amintește de Calea Crucii care a celebrat la catedrala Sfântul Vasile mărturia de credință dată de episcopii martiri greco-catolici cu ocazia arestării lor petrecută în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948: „Iar noi, an de an, la sfârșit de octombrie, când facem Calea Crucii, să nu ne oprim deci deznădăjduiți la picioarele crucii. Să o facem ca recunoștința pentru fidelitatea în credință a Bisericii. Să facem Calea Crucii cu gândul la împlinirea pătimirii episcopilor greco-catolici, cu gândul la 2 iunie, la sărbătoarea beatificării lor.”
În „Vânare de vânt”, părintele Victor Ostropel întregește: „Fericiții episcopi martiri au fost ridicați la cinstea altarelor tocmai datorită martiriului lor asumat, și nu datorită zilelor de glorie din timpul vieții lor. Dacă totuși nu frustrările, ci suferința este cea care ne animă preocuparea doar pentru trecutul și pentru faptele înaintașilor, atunci ar fi bine să ne reamintim că suferința nu lezează credința, dimpotrivă, o desăvârșește!”
