70 de ani de la martiriul Fericitului Vasile Aftenie, o altfel de aniversare

70 de ani de la martiriul Fericitului Vasile Aftenie, o altfel de aniversare
09 Mai
2020

70 de ani de la martiriul Fericitului Vasile Aftenie, o altfel de aniversare

Beatificarea Episcopilor martiri de către Papa Francisc din iunie 2019 a stârnit un val de entuziasm și simpatie chiar și în rândul celor care nu se identifică drept practicanți. Un an mai târziu, istoria a schimbat pe neașteptate macazul. Cei 70 de ani de la martiriul Fericitului Episcop Vasile Aftenie (10 mai 1950) ne găsesc ca națiune într-o stare de spirit în care atenția e îndreptată asupra cu totul altor lucruri. După o stare de urgență prelungită, așteptăm cu sufletul la gură ridicarea restricțiilor și reluarea, măcar parțială, a ceea ce cunoșteam ca „normalitate”.

Ce va fi fost normalitatea pentru episcopul omorât de brutalitatea comuniștilor? Născut într-un Ardeal aflat încă sub jurisdicția Monarhiei Austro-Ungare, ajunge să se pregătească pentru bacalaureat în permisiile pe care le obține de pe fronturile din Italia și Galiția, în Primul Război Mondial. Urmează Marea Unire, studiile sale la Roma și efervescența construirii României Mari, cu experiența bucureșteană începând din 1934, într-o Capitală în plin avânt cultural, economic, dar și misionar.

Abia reușește să închege comunitatea română unită din București, că începe Al Doilea Război Mondial. Consacrat episcop în 1940, Vasile Aftenie trăiește toate vicisitudinile politice, materiale și sociale ale războiului, inclusiv bombardamentele din 1944 pe care le prinde în reședința episcopală din Str. Batiște. Își asumă deplin solidaritatea cu locul păstoririi sale și cu turma lui de aici, scriind în toate scrisorile din timpul bombardamentelor: „orice ar fi, nu părăsesc Bucureștiul”. Experimentează apoi din plin toate șicanele instaurării regimului comunist, care vor culmina cu arestarea lui din octombrie 1948, închisoarea, martiriul, îngroparea într-un mormânt străjuit mai întâi de o cruce fără nume.

Între triumfalismul formulelor comemorative, pe de o parte, și sentimentul de nevrednicie față de înaintași, pe de cealaltă, rămâne calea de mijloc: asumarea miezului spiritual al martirului în mărturia zilnică a vieții unde ne-a pus Dumnezeu. Cronologia episcopului Vasile Aftenie – martir bucureștean – a ajuns în calendarul Bisericii ca model de mărturisire creștină. Care era sursa echilibrului său sufletesc? Cum a rezistat în închisoarea Securității, chiar și fără Sfânta Liturghie și Împărtășanie?

Ni le-am dorit în mod absolut legitim – și este foarte bine. Și Episcopul Aftenie, la biserica Sfântul Vasile cel Mare, și-a notat în caiet ultimele Liturghii pe care le-a slujit, așa cum o făcea de fiecare dată. Dar și în momentul când nu a mai avut aceste surse de mângâiere și tărie, a putut să facă față răului prin acele alegeri despre care și tatăl lui N. Steinhardt spunea, în Jurnalul Fericirii, că fac ca zilele să fie grele, dar nopțile ușoare. Alegând ceea ce Dumnezeu – prin vocea conștiinței luminate de har – ne cere să facem în prezent, nopțile noastre vor putea fi ușoare, chiar dacă zilele sunt uneori anevoios de dus – și nu doar în vreme de carantină.

Oana Viviana Dimcev