2021 January 12

Preasfințitul Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, a trecut la cele veșnice
12 Ianuarie
2021

Preasfințitul Florentin, Episcop de Cluj-Gherla, a trecut la cele veșnice

Preasfințitul episcop Mihai, clerul și credincioșii eparhiei de București sunt alături de familie și întreaga eparhie de Cluj-Gherla în aceste momente grele și triste prilejuite de trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Episcop și eparh al locului, Florentin Crihălmeanu. Sincere condoleanțe și asigurarea comuniunii în rugăciune pentru sufletul Arhiereului întors la Casa Părintelui ceresc. Bunul Dumnezeu să-l ierte, să-i facă parte cu drepții și să-l așeze în lăcașurile sale de veci. Miercuri, 13 ianuarie, la orele 17, 30 în catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” din București, Preasfințitul Mihai va celebra Sfânta Liturghie pentru sufletul Arhiereului decedat. Slujba de pomenire va fi transmisă pe [...]

„Numai atunci când totul pare pierdut, ca în Vinerea Mare, sosește și victoria lui Dumnezeu” – PS Mihai
12 Ianuarie
2021

„Numai atunci când totul pare pierdut, ca în Vinerea Mare, sosește și victoria lui Dumnezeu” – PS Mihai

Predica P.S. Mihai în Duminica după Botezul Domnului (2021) Evanghelia de azi descrie stabilirea lui Isus în Capernaumul Galileii. Ținut al neamurilor, al amestecurilor de obiceiuri, o lume a religiilor pestrițe, incapabilă să afle un adevăr unic și un sens comun al vieții. O lume în care Isus se stabilește în mod voit pentru a da un rost luminii de a străluci în întuneric, de a face să se vadă viața cu lucrurile sale. „Harul ne-a fost dat după măsura darului lui Hristos”, spune Sfântul Pavel. Altfel spus n-avem nicio măsură, totul este covârșitor. Dumnezeu ne invită să ieșim de sub streașina [...]