Faptul de a se crede superiori celorlalți i-a condus pe mai marii Legii la pierderea harului de a-l recunoaște pe Mesia. Prezumția de a fi în posesia Adevărului i-a făcut să creadă că vanitatea ar putea fi o virtute, astfel că refuzul lor de a se deschide lui Isus a deschis ușa mântuirii tuturor neamurilor. Uneori cădem și noi în ispita de a ne crede mai buni decât ceilalți. Dacă prin har nu suntem ca cei răi, deși avem același aluat al slăbiciunii, trebuie să știm că, asemănându-ne lui Isus, ne abținem de la judecată și nu răspundem răului cu rău. Trăind și oferind iertarea, compasiunea, viața omului credincios ține, într-adevăr, de cuvânt și merge pe încrederea în Dumnezeu. [...]

July 31, 2014 - Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București

Un Paște memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide
04 Iunie
2020

Un Paște memorabil. Cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide

La editura ARCB a fost publicată în aceste zile o nouă broșură a Preasfințitului Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București, adresată tuturor oamenilor de bună-voință. Paginile au fost scrise în perioada de izolare provocată de valul epidemiei de Covid-19. Sunt mărturia unui real dialog on-line, într-un moment extrem de incomod, care a oferit omului șansa de a formula întrebări și de a căuta răspunsuri valide, pe măsura sensului existenței sale. Biserica, ea însăși expusă la experiența nemaipomenită a contagierii, s-a văzut obligată la celebrarea unui Paște memorabil cu ușile închise. Istoria confruntării dintre Bine și Rău confirmă, însă, că toate evenimentele tragice [...]

80 de ani de la consacrarea episcopală a Fericitului Episcop Vasile Aftenie
04 Iunie
2020

80 de ani de la consacrarea episcopală a Fericitului Episcop Vasile Aftenie

La 5 iunie 1940, în Catedrala din Blaj, a fost consacrat episcop Fericitul Vasile Aftenie, „cel dintâi martir” din lungul șir al celor care aveau să mărturisească fidelitatea față de Cristos și Biserica Lui în timpul regimului comunist. Fericitul episcop Vasile Aftenie s-a născut la 14 iulie 1899, în satul Lodroman, din părinţii Petru şi Agafia. În 1919 s-a înscris la Teologie, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec “Sf. Atanasie”. În 1925 a obţinut doctoratul în Filosofie şi Teologie, după care a revinit în ţară. La 1 ianuarie 1926 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a [...]