2020 April

Învierea e o nouă viață, nu un soi de reanimare
27 Aprilie
2020

Învierea e o nouă viață, nu un soi de reanimare

„Ce sens are Învierea dacă lipsește bucuria împăcării cu Domnul și cu semenii? Dacă nu simțim recunoștința iertării sau nevoia de a o rupe cu răul și păcatul?” „Învierea pe care suntem invitați să o trăim trebuie să o facem prezentă în alegerile noastre. Nu este un soi de reanimare, ci o nouă viață” --- din predica PS Mihai la Duminica Învierii din 19 aprilie 2020. [...]

Foaia de Paște 2020 – Continuitatea ca speranță
22 Aprilie
2020

Foaia de Paște 2020 – Continuitatea ca speranță

Un semn vizibil al continuității, Foaia de Paște a acestui an, deși nu poate ajunge într-o formulă tipărită, ajunge la cititorii care pot constata că și în timp de încercare merită să-ți faci datoria pentru a nu uita de semenii tăi. Compusă din patru pagini, acest număr al Foii conține salutul PS Mihai, apoi editorialul, un gând al părintelui Marius Taloș SJ și câteva crochiuri spirituale ale părintelui Victor Ostropel de la Râmnicul Vâlcea. Foaia exprimă de fiecare dată celebrarea credinciosului convins de bucuria spiritului comunitar al credinței. Nefiind o revistă de știri și neavând pretenții formale de comunicare, publicarea sa comunică [...]

Calea Crucii în așteptarea Învierii
18 Aprilie
2020

Calea Crucii în așteptarea Învierii

Cu dorul rugăciunii-împreună în micuța noastră catedrală Sfântul Vasile cel Mare de pe strada Polonă din București, ne-am unit în rugăciune în aceste zile ale Săptămânii Mari, zile de încercare pentru toți. Mulțumiri familiilor, credincioșilor și călăuzelor Cercetașilor Creștini Români care au făcut posibil acest demers. [...]

Când Dumnezeu permite închiderea unei porți, El deschide altundeva o fereastră
10 Aprilie
2020

Când Dumnezeu permite închiderea unei porți, El deschide altundeva o fereastră

Scrisoare pastorală pentru Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului (2020) Iubiți frați întru preoție și dragi credincioși,             Anul acesta, Săptămâna Patimilor ne află închiși în casă din cauza epidemiei care ne‑a pustiit lumea și certitudinile. Pentru mulți restricția de a merge la biserică pare să fie ea însăși o sfidare împotriva lui Dumnezeu. Dar cine poate să pretindă că este imun față de boală, doar sub pretextul că vrea la slujbă și și‑ar putea permite să se joace cu viața celuilalt, disprețuind cursul firesc al prudenței? E cert că lumii noastre, preocupată să‑și delimiteze independența față de crezul religios, minusculul organism care [...]

“Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei şi atunci vor posti…” (Marcu 2,20)
08 Aprilie
2020

“Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei şi atunci vor posti…” (Marcu 2,20)

Sunt consternat de poziția cu iz mistico-populist luată de unii colegi preoți care compară mersul la supermarket cu mersul la biserică. Adică, se întreabă ei, dacă poți merge să îți procuri cele necesare trupului, de ce nu ai putea să faci la fel cu cele necesare sufletului? Pentru că trupul, cucernici părinți, ca să trăiască și să fie sănătos, are neapărată nevoie de hrana materială, măcar de alimentele de bază. La fel și sufletul are nevoie de hrană spirituală cea de toate zilele, îmi veți spune, în special de Preasfântul Trup și Sânge al Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. [...]

  • 1
  • 2