„Rodnicia vieții depinde în mare parte de puterea de a ne îndoi de cuvintele noastre şi de a pune în dubiu, prin smerenie, valoarea realizărilor vieţii. Să nu uităm că Hristos a întins de multe ori mâinile spre vindecare, dar a adus mântuirea întinzându-le pe cruce. De atunci încoace, învingerile autentice nu sunt, prin urmare, cele întâmpinate de ropotul de aplauze al mulţimilor, iar adevărata bucurie şi pace nu mai pot veni din măriri, ci de la sentimentul sărăciei interioare, de la a nu avea, a nu putea face în aparenţă nimic, de la conştiinţa simplităţii spre a putea primi vestea cea bună şi a te bucura de ea.
(…)
«Făcut-a tărie cu braţul său Domnul! Risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. A coborât pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi» (Luca 1, 51-52) … aş dori să mulţumesc mai ales acelora care mi-au deschis ochii pentru valoarea resturilor vieţii, rămășite aparent fără expresie – de care fugim din răsputeri -, dar care nu numai că nu au fost şi nu vor fi inutile, ci au constituit şi vor întregi comoara din care se hrănește fără încetare lucrarea mântuirii, în viaţa fiecărui suflet şi în viaţa Bisericii”.
(fragment din cuvântul PS Mihai, la sfârșitul Liturghiei hirotonirii episcopale – Blaj, Catedrala Sfânta Treime – 16 decembrie 2007)
Abia hirotonit episcop, PS Mihai își încheia cuvântul cu o rugăciune a Maicii Tereza de Calcutta:
«Dăruieşte-ne Doamne harul de a trăi clipa prezentă în voinţa Ta, de a surâde chiar şi atunci când povara ni se pare grea şi ne simţim inima înfrântă. Fă să rămânem iubitori şi smeriţi în umiliri sau greutăţi. Mai ales, ajută-ne Doamne, să putem accepta suferinţa fără regrete, pentru că din asumarea și acceptarea voinţei Tale ni se împlineşte chemarea la sfinţenie întru împărăţia Ta».
Amin.
