Deschiderea anului școlar 2019-2020 la Liceul Greco-Catolic "Timotei Cipariu" s-a facut în prezența Nunțiului Apostolic Excelența Sa Miguel Maury Buendia și a Preasfinției Sale Mihai Fratila. [...]

Vameșul pe care-l condamni e în inima ta…

Vameșul pe care-l condamni e în inima ta…
21 Februarie
2016

Vameșul pe care-l condamni e în inima ta…

De cele mai multe ori viața nu ni se schimbă, chiar dacă ne credem buni. Fiindcă rugăciunea noastră e imaginară, crezând că Dumnezeu se uită la merite și nu la nevoi. Într-o anume familie practicantă, părinții erau campionii judecății celor care nu făceau cum fac ei, etc. La un moment cei doi copii ai lor au luat-o pe căi rele și au fost puși în situația de a tăcea. Ulterior au înțeles că dragostea lui Dumnezeu se dăruiește fără merite, că Dumnezeu nu le era dator cu dragostea sa. Au încetat să mai judece și să se simtă mai buni decât ceilalți. Și și-au revoluționat legătura cu semenii, dar mai ales cu fiii lor, rugându-se pentru convertire, după ce ani de-a rândul li-l prezentaseră pe Dumnezeu ca polițist.

Rugăciunea vameșului nu pornește de la merite, nici de la perfecțiune – care îi neagă existența, ci de la dreptatea iubitoare și mântuitoare a lui Dumnezeu. El nu e atras ce ceea ce credem noi drept virtute! Iar Binele nu e bine, fiindcă l-am fi făcut noi. Fariseul este un profesionist… al religiozității. Se simte în regulă! Vameșul hoț de profesie, e osândit înainte de a mai putea face ceva. Cu toate astea merge la Templu. De ce, oare, dacă i-ar fi imposibil să se schimbe? Eh, aici vedem cum se arată credința!

Evanghelia ne revelează, așadar, două personaje închise în fața lui Dumnezeu. Împlinitorul riguros (fariseul) și rigurozitatea neîmplinirii (vameșul). Doar unul este conștient și e tocmai ticălosul care n-are mască. Fariseul se vede doar pe sine – de asta e închis în fața Domnului. Vameșul este închis în fața Domnului pentru viața sa de păcat, dar e conștient că cere milă. Ce vină are fariseul pentru a nu merita iertarea? Dar ce merite are vameșul pentru a primi dragostea lui Dumnezeu?

Niciunul nu are merite! Dumnezeu nu privește la meritele lor, sfințenia, virtuțile, ci nevoile. Nevoi de care suntem sau nu conștienți, uitând că Hristos, pe cruce, își strigă setea de suflete! Dumnezeu e dragoste și îndurare, dar mai ales vrea ca toți să se simtă iubiți, chiar înainte de a-și schimba viața. Dumnezeul adevărat – arătat de Isus – nu e un prezidiu care premiază binele și pedepsește răul. Cunoașterea dragostei sale ne face să cerem îndurarea care apoi ne dă curajul de a depăși ticăloșia și a accepta schimbarea vieții!

 

Îți cunoști calitățile, talentele sau visele tale – recunoști, oare, și întunericul din tine?

Fiindcă umbra din noi ne pune în discuție părerea bună despre noi înșine, ne facem că n-o vedem. Mulțumirea de sine e, da, o meserie profitabilă, iar dacă ceva nu merge, sunt ceilalți de vină! De aceea multă lume nu suportă să-și vadă sufletul, să arunce o privire spre interior, fiindcă riscă să vadă Adevărul care, fără smerenie, deprimă!

Isus îți spune azi: Nu-i așa că și tu ai căutat adesea să fentezi? Nu-i așa că și tu te-ai complăcut în netrebnicie și necuviință? Nu-i așa că și în inima ta e dispreț, ură, mânie, dar refuzi s-o vezi fiindcă știi că nu-i frumos? Nu-i așa că uneori îți dă satisfacție neîmplinirea celuilalt și te justifici: păi, și-au făcut-o cu mâna lor? Nu-i așa că te crezi amabil, dar ești atât de violent când îți aperi părerile, fiindcă vrei să ai dreptate? Nu-i așa că anumite lucruri urâte nu le faci doar pentru că viața nu te-a pus în asemenea condiții?

„Acceptă-te pentru ceea ce ești (vameș) și nu pentru ceea ce ai vrea să fii (fariseu)”.

 

Ceea ce nu accepți la tine îl condamni în ceilalți.

De felul cum vorbești de ceilalți știm ce ai în inimă. Un deget îndreptat spre celălalt explică, de fapt, trei degete îndreptate spre tine! Când judeci nu faci altceva decât să te condamni!

Măsura judecății noastre este măsura judecății folosite pentru semeni! De aceea, judecata lui Dumnezeu e teribilă: „Nu judecați, nu veți fi judecați!” Un agricultor stătea spre seară pe banca din fața casei, obosit după munca zilei în luna iulie, cald, zăpușeală, etc. Un trecător străin își poate spune în gând: uite un puturos. Altul care trece: uite un afemeiat, se uită pe stradă. Abia un al treilea trecător – care se întoarce și el frânt de la muncă – constată pe chipul celui care stă că e un om care a muncit toată ziua.

În judecata noastră ne întâlnim, deci, cu noi înșine. Fariseul îl cataloghează pe vameș drept hoț, nedrept, …nu știm cum era vameșul, dar, iată, știm cine e fariseul! Omul trist va spune: „lumea e ticăloasă”. Omul care nu poate sta singur: „nimeni nu mă vrea”. Omul care nu se poate încrede în ceilalți: „nu te poți încrede în nimeni”. Omul fără milă cu sine va zice despre altul: „a greșit, să plătească!”. Egoistul: „nimeni nu-ți dă nimic”. Un om expus umilirilor: „nu valorezi nimic, ești un incapabil ori un prost”.

*

A te ruga cu tine în centrul lumii înseamnă că te rogi la tine însuți. E inevitabil ca „sfințenia” ta să te conducă, atunci, spre disprețul celorlalți. Vameșul ne arată – doar el o poate face, nu și fariseul! – că dragostea lui Dumnezeu este necondiționată. În loc de a condamna lumea, privește-ți inima. Vameșul pe care-l condamni este în inima ta. Dacă n-ar fi nici nu ți-ai da seama de vameșul de lângă tine. Când ești în regulă? Când faci cum zice Maica Sfântă: să te rogi și pentru cel păcătos, crezând cu sinceritate că ești mai jos decât el, chiar și atunci când Dumnezeu izbândește în tine!

Episcop Mihai