Au trecut doar câteva zile de la experiența pe care am trăit-o în această vară, dar deja duc dorul cercetașilor. Am început cercetăsia neștiind câți oameni minunați voi cunoaște [...]

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului
23 Decembrie
2014

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului

+ MIHAI, episcop

al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București

din mila Domnului, prin graţia Scaunului Apostolic al Romei

și voinţa Sinodului Bisericii Române Unite, Greco-Catolice.

Clerului, călugărilor, călugăriţelor,

întregului popor iubitor de Hristos.

Iubiţi credincioși,

Petrecem primul Crăciun în cadrul noii noastre episcopii de București, care este o nouă etapă de credinţă pentru Biserică. Dar fiindcă suntem, înainte de orice, copii ai lui Dumnezeu, pentru care a trăi este Hristos[1], mărturia slăbiciunii lui Isus venit la Betleem să fie pentru noi toţi încurajarea de a ne simţi liberi, senini, însufleţiţi în profunzime de harurile Cerului. Și, fiindcă știm că harul se desăvârșește în neputinţă[2], simţind pulsul patriei de la centru, să unim acest centru cu adevăratul Centru al vieţii noastre, Isus.

Să mărturisim, așadar, plini curaj și bucurie harul Domnului, nu numai în capitală, dar mai ales în dragele comunităţi de la Pesceana, Craiova, Slatina, Vâlcea, Brezoi, Ploiești, Câmpina, Brăila, Constanţa și în toate celelalte locuri. Să fim seminţele căzute în pământul cel bun al dragostei lui Dumnezeu și al harurilor Bisericii Unite din care facem parte. Și să-l lăsăm pe Hristos să construiască spiritul episcopiei noastre, nu ca pe o cetate asediată, ci ca pe o familie. O familie senină,dincolo de confruntările sau greutăţile universului în care ne aflăm, dedicată privegherii și dragostei lui Dumnezeu.

Dragii mei,

Nașterea Domnului ne descoperă valoarea privegherii creștine. A-l aștepta pe Isus ne arată nu numai însufleţiţi de dorinţa de a ne întâlni cu El, dar și sensibili la căile sale. Istoria mântuirii ne spune că indiferenţa sau lenea pot sărăci chiar și inimile generoase. Așteptându-l pe Mesia, privegherea casei lui Israel a avut de suferit din pricina îndoielilor și a repetatelor sale trădări, dar mai ales din cauza pierderii simţului privegherii. După intrarea în pământul făgăduit, se construise, în sfârșit, Templul, numai că poporul ales a făcut treptat din apartenenţa sa la Legământ temeiul vanităţii și al liniștii sale religioase, deși profeţii cereau convertire, pocăinţă și mărturie sinceră. Se căuta mai curând un Dumnezeu „al identităţii naţionale”, celebrat aproape exclusiv ritual, cu inima departe de prietenia cu El. De aceea, la plinirea timpului, puţini au fost cei care l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu în chipul Pruncului sau, mai târziu, în cel al Învăţătorului care propovăduia crucea drept singurul drum posibil spre Înviere.

Tocmai de aceea, drumul nostru spiritual spre ieslea Betleemului este important pentru deschiderea la adevărul lui Dumnezeu. Un adevăr – Isus – care trebuie recunoscut și primit, nu doar superior altor valori, ci, pur și simplu, incomparabil, de neînlocuit, făcând imposibilă viaţa fără el.

Dragi credincioși,

Nimeni nu poate primi însă mântuirea adevărată dacă nu învaţă să aibă nevoie de ea. Școala cunoașterii sufletești provine din practica bunătăţii, a respectului și a omeniei, prin credinţă. Orice compromis al inimii presupune dezlipirea de adevărul Bisericii, singurul în stare de a ne consacra libertatea. Or, întâlnirea cu Isus – dacă l-am întâlnit cu adevărat – trebuie să ne schimbe direcţia și simţirea existenţei: Hristos e pe pământ, înălţaţi-vă![3]. Acum, de Crăciun, în faţa lui Isus, să reînnoim fidelitatea noastră faţă de adevărurile credinţei, faţă de adevărata morală a familiei creștine, fără compromisuri, ca înaintașii noștri. Adevărul înseamnă îndurare faţă de cel care își asumă vina, se căiește de păcatele făcute, întorcându-se pentru a cere iertare. Până când fiul rătăcit nu s-a întors acasă, smerit de însăși cauza decăderii sale, tatăl său nu ar fi avut cui să-și dea iertarea sau compasiunea. Asta înseamnă să acceptăm un fel de a trăi care îi recunoaște lui Dumnezeu întâietatea, consacrându-ne viaţa căutării și împlinirii voinţei sale. Ne-am întrebat adesea de ce se ascunde Hristos sub chipul discret și neajutorat al Pruncului. Fiindcă dragostea nu se impune cu forţa. Lumea crede că răul poate fi îngenuncheat doar de putere. Isus nu vede însă lucrurile așa. Ne spune că lucrurile neînsemnate, faptele de zi cu zi ale oamenilor obișnuiţi, sunt cele care ţin strajă în faţa întunericului: micile gesturi de bunătate și iubire. Felul umil al lui Isus de a veni în lume trebuie să ne surprindă și să ne înveţe, pas cu pas, încrederea în Providenţa lui Dumnezeu. Născut pe paie, alungat încă de la naștere de răutatea lumii, Isus rămâne pentru noi semnul neputinţei pe care Dumnezeu o asumă voit pentru a coborî între noi. Această fragilitate ne descumpănește și azi. Unii dintre noi, poate de aceea, trăiesc mari dezamăgiri: când se scandalizează de timpul îndurării, de răbdarea cerească faţă de păcat, când acceptă să li se răcească dragostea din suflet, cu riscul de a pune nedreptatea lumii și a lor în seama lui Dumnezeu. Or, numai în acest timp al îndurării lui Dumnezeu, prin încercările care vin, se poate revela răul din inimile noastre.

Iubiţi credincioși,

Nu putem învinge răul decât în măsura în care suntem onești, asumându-ne păcatul și refuzând a-l pune în sarcina celorlalţi. Viaţa ne arată că virtuţile se pierd în interes ca râurile în mare[4]4. Orice virtute fără cruce nu e decât o vanitate ascunsă. Dacă Isus a dăruit celorlalţi pace, iubire, bunătate, fidelitate, bucurie, a mântuit lumea întinzând mâinile pe cruce. S-a expus voit batjocurii, mai ales din partea acelora care primiseră de la El atâta bine, a luat răul asupra sa și l-a distrus. De aceea, orbii sau păcătoșii au fost aceia care l-au văzut sau simţit cel mai bine pe Isus. Ei au aflat la Hristos dreptatea și înţelepciunea lui Dumnezeu, știind că pentru lume dreptatea era adesea păcat sau răutate, iar înţelepciunea simplă orbire.

Zilele acestea s-au împlinit 25 de ani de când în ţara noastră s-a reîntors libertatea. Pe vremea comunismului, ateu și criminal, sistemul era imposibil de schimbat de la sine. Cei puternici, în făţărnicia lor, se credeau indispensabili, iar când ceva nu era în regulă se căutau vinovaţii, deoarece regimul nu putea fi pus în discuţie. „Bucuria și binele” tiraniei comuniste dispreţuiau onestitatea și cinstea, temeiul adevăratului bine dar, mai ales, dreptul libertăţii. Iată că nimeni și nimic nu s-a putut substitui adevărului lui Hristos. De aceea, nu se poate merge înainte, dragii mei, prin jumătăţi de adevăr. Aceste jumătăţi sunt și mai periculoase decât minciuna însăși, fiindcă locul lui Dumnezeu, alungat din suflet, nu poate fi preluat decât de cel rău. Minciuna crește fără să ne dăm seama, creând tot mai multă confuzie și dezbinare. Să ne amintim că în parabola invitaţiilor la nuntă[5], aceștia au refuzat să meargă la masa sărbătorii, înlocuind dreptatea lui Dumnezeu prin justificările lor personale, iar bucuria Lui cu propriile lor bucurii trecătoare. Sau să cugetăm la bogatul fără milă, dintr-o altă parabolă[6], care n-a fost în stare să treacă în timpul vieţii pragul cel strâmt care-l despărţea de Lazăr. Cu atât mai puţin ar mai fi putut trece după moarte prăpastia dintre rai și iad, când putinţa de a alege „cu” și „pentru” Dumnezeu se terminase.

Dragi prieteni,

Să-l putem adora pe Isus și să credem cu tărie că în fragilitatea Copilului din iesle întâlnim izvorul adevăratei bucurii, care nu poate fi rostită, ci numai trăită. Nu ni se va răci în suflet dragostea pentru El, dacă vom cere cu și mai multă stăruinţă smerenia și încrederea Sfintei Familii de la Betleem! Hristos se naște, măriţi-L! Cântaţi Domnului întreg pământul![7] Maica Preacurată și Dreptul Iosif să vă însoţească spre Isus cu bucuria inimilor lor, iar Anul nou, 2015, să-l primim cu încredere și voie bună, rugându-ne unii pentru alţii, pentru pace și pentru întoarcerea lumii la Dumnezeu.

Cu fidelă binecuvântare arhierească,

                                                     + MIHAI, episcop de București

[1] Filipeni 1, 21.

[2] 2 Corinteni 12, 9.

[3] I catavasie a Nașterii Domnului.

[4] François, duce de La Rochefoucauld (1613-1680) – Maxime: „Les vertus se perdent dans l’intérêt comme les fleuves dans la mer”.

[5] Luca 14.

[6] Luca 16.

[7] I catavasie a Nașterii Domnului.