De astăzi, 22 ianuarie 2019, Biserica Română Unită are doi noi episcopi. Aleși canonic în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, - alegere confirmată de Sfântului Părinte Papa Francisc - preoții Pr. Cristian Crișan (Alba Iulia și Făgăraș) și Pr. Călin Bot (Cluj-Gherla) [...]

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2019

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2019
19 Decembrie
2019

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2019

+ MIHAI

Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei

și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma,

Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București

*

Scrisoare Pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului – 2019

Clerului, călugărilor, călugărițelor, întregului popor iubitor de Hristos

Iubiți credincioși,

La biserica „Adormirii Maicii Domnului” (Acvila) din București, se află pictată în dreapta, sus, Nașterea lui Isus. Pictorul Traian Bilțiu Dăncuș, căruia îi aparține fresca, s-a inspirat din decorul satului maramureșean și a introdus în pictura sa frumusețea interioară a unei regiuni majoritar greco-catolică de unde și el era originar. Lipsită de artificialitate, scena descrie bucuria care s-a încins în fața ieslei lui Hristos, unde păstorii vin să așeze în genunchi însemnele vieții lor simple: pâinea, cașul și cântatul din fluier. Ei devin astfel primii apostoli ai lui Hristos, fără să aibă măcar acest titlu. Pictura este nu numai o încântare pentru privire, ci și ocazia de a medita asupra credinței. În decorul Nașterii nu aflăm nimic din ceea ce-i place lumii să caute în mod obișnuit, atunci când consemnează evenimentele sau când evocă viața oamenilor celebri. Dar simplitatea personajelor nu numai că nu micșorează bucuria momentului, ci te îmbie să vezi cât de diferit este spiritul sărbătorii Nașterii față de cele trecătoare și de ce merită să te lași inspirat de ea.

Dragii mei,
Mulți și-au pus întrebarea de ce în noaptea Crăciunului corurile îngerești n-au venit să cânte deasupra Templului din Ierusalim sau la reședința regelui Irod. De ce oare Dumnezeu n-a fost interesat să aibă de partea sa puterea pentru a-și face cunoscut Fiul? Fiindcă dragostea sa pentru fiecare suflet trebuie descoperită pentru a fi primită și iubită, nu impusă. Tocmai de aceea semnul Pruncului neajutorat așezat în iesle este mărturia dragostei lui Dumnezeu care respectă libertatea omului. Este Pruncul pe care sărăcia unei Mame îl înfașă, îl primește în numele întregii omeniri și-l dăruiește tuturor. Evenimentul Nașterii ne ajută, așadar, să descoperim la ce anume și cum anume se oprește Dumnezeu în viețile noastre și în cursul general al istoriei umanității. Nu vom fi deloc surprinși să constatăm că ceea ce urmărește lumea din afară, contează mult prea puțin pentru Dumnezeu. El împlinește profețiile dând curs lucrurilor mici și neînsemnate, din spatele așa-ziselor evenimente mari, dar care, puse în mișcare de harul său, schimbă soarta omenirii.

Recensământul de pe cuprinsul Imperiului roman, care cerea înscrierea în locul de baștină al capului familiei, a fost ocazia ca Pruncul să se nască la Betleem. Aici, în locul cel mai mic și neînsemnat din tărâmul lui Iuda, în urmă cu câteva sute de ani trăise Iesei și feciorii lui. În casa lor l-a trimis Dumnezeu pe profetul Nathan ca să-l consacre pe noul rege al lui Israel. Nu celui mai mare sau mai impunător dintre băieți, ci celui mai mic și mai neînsemnat dintre ei, David, – care nu era acasă, ci la pășune, cu turma – i-a fost hărăzit să devină rege după trădarea lui Saul. Astfel, o seminție de păstori a fost pusă de Dumnezeu pe tronul Casei lui Israel.

La vremea sosirii lui Mesia întâiul moștenitor al acestei stirpe regale era Dreptul Iosif. Logodnicul Sfintei Fecioare primise chemarea de a oferi numele său de familie Pruncului născut mai presus de fire. De neam mare, dar sărman, Iosif a pornit la drum cu soția sa pentru a se înscrie cum prevedea cerința puterii, iar Copilul Isus s-a născut departe de casă. Nașterea lui pe căile nesigure ale pribegiei l-a făcut, însă, părtaș pe Dumnezeu de soarta omului. El a intrat astfel în istoriile noastre, mărturisind un alt fel de a trăi și a judeca viața decât acela pe care omul îl urmărește în mod obișnuit. Acest lucru e un alt mare semn și spune că Dumnezeu caută să reconducă pământul spre Cer prin taina credinței celor mai mici și colaborarea lui cu ei. Înseamnă că realitățile discrete și fără putere, dar ancorate în bunătate și fidelitatea la Bine, țin stavilă Răului și fac lumea mai bună. Prin credința că schimbarea lumii și a celorlalți pornește de la propria ta schimbare.

Istoria lui Hristos petrecută la margine de lume și departe de putere – obișnuită să-și desfășoare forțele și interesele, manipulând vieților celorlalți pentru a-și atinge scopul și trăind cu impresia că este creatoarea marilor evenimente – pare adesea pentru lume un eșec și o pierdere de vreme. Cu toate acestea, Nașterea Domnului, discretă și umilă, a inaugurat Împărăția lui Dumnezeu, începutul unei lumi noi și al unor zori care, neapunând niciodată, au schimbat cursul umanității. Acest spirit îl regăsim prezent în viața celor șapte sfinți episcopi martiri. „Dumnezeu nu e abstract și impersonal” – spunea episcopul Ioan Suciu. „El s-a întrupat și s-a făcut om. Când te rogi, îl ai în fața conștiinței tale și-i adresezi intențiile tale. Dumnezeu nu e departe. E mai aproape de noi decât noi înșine (…) Atotputernicia lui Dumnezeu este la îndemâna noastră”. Convinși de urmarea lui Isus, episcopii martiri n-au condus Biserica după părerea lor, ci după voia lui Dumnezeu. Drumul spre Calvar, care i-a făcut părtași de disprețul și uitarea de care a avut parte Hristos însuși, n-a fost remarcat de multă lume în afara Bisericii. Și ei, la rândul lor, fuseseră lipsiți de perspectiva eroică a fidelității de credință datorită slujitorilor Răului.

Iubiți fii sufletești,
Se împlinesc în aceste zile treizeci de ani de când ne-am eliberat de grozăvia comunistă. Treizeci de ani de la acel Crăciun însângerat și profanat de Cel rău; treizeci de ani de întârziere în a repara răul făcut și, totuși, treizeci de ani de la regăsirea libertății sub steaua Nașterii Domnului. Am sperat atunci răscumpărarea dintr-un rău care sufocase sufletele. Între timp, odată cu trecerea anilor, am sfârșit prin a ne dezgusta de țară și ne-am risipit din cauza atâtor lucruri greu de schimbat. Nimeni nu dorește să trăiască într-un univers căruia nu-i este văzută decât josnicia, dar descurajarea și resemnarea nu ajută nimănui. Mulți din compatrioții noștri au luat calea exilului, în speranța că vor avea o viață mai demnă, dar Isus a spus că orice schimbare începe mai întâi de la sine însuși.

Astăzi, după ce, zeci de ani la rând, s-a trăit frenetic consumerismul, până și reclamele cu Moș Crăciun se aliniază ideologiei. Personajul cu barbă albă inspirat de figura sfântului Nicolae face mai nou în unele țări campanie în favoarea austerității. Nu din sobrietate sau simplitate, ci – n-o să vă vină să credeți! – pentru a opri „încălzirea globală”. Transformarea vechilor simboluri ale generozității creștine a devenit o realitate încurcată, dacă moda momentului stabilește virtuțile! Această mentalitate ideologică este, bineînțeles, o deturnare de la adevărul Domnului. Pruncul Isus ne spune că viața e un dar și că merită să-l trăiești în comuniune cu ceilalți, dar curăția vieții nu se păstrează fără temerea față de bunătatea și răbdarea lui Dumnezeu.

Lumea în care trăim este consumată de temeri și neliniști, fiindcă ea continuă să creadă în prea multele sale lumini artificiale. Or, dacă Fiul lui Dumnezeu lasă veșnicia pentru a coborî și a rămâne între noi, este pentru a ne mântui de mizeria întunericului păcatului prin ridicarea la lumina împăcării cu El. Acest lucru înseamnă să avem o inimă sensibilă la dragostea lui, capabilă în același timp să pună deoparte, măcar pentru o clipă, propriile proiecte pentru a-l descoperi pe celălalt și a reacționa. Nu poate fi dragoste acolo unde sunt distanțe între oameni, nu poate fi respect când se filozofează exclusiv asupra interesului propriu.

Dragi prieteni,Nimeni nu dorește să facă parte dintr-o comunitate care se pretinde credincioasă, dar este tristă, se vaietă, se descurajează și uită de mărturia bucuriei. Ceea ce întărește credința este speranța și certitudinea prieteniei cu Hristos. Răul a fost învins de El și nu poate dura la nesfârșit. Cheia schimbării este în Inima Maicii Preacurate, dar și în inimile acelora care iau în serios mesajul ei. Cu aceste gânduri, vă doresc să-l aflați pe Pruncul Isus în ieslea sufletului. Să aveți parte de bucuria pe care au avut-o păstorii la Betleem. Anul cel nou, 2020, să fie plin de speranță și încredere în planul lui Dumnezeu în favoarea lumii și a Bisericii.

Maica Sfântă să vă însoțească pașii! Sărbători vesele, cu pace!

Cu arhierești binecuvântări

+ MIHAI,
Episcop greco-catolic de București