Semn de speranță pentru mica Eparhie greco-catolică cu sediul la București, evenimentul a reînnoit spiritul de comuniune al numeroșilor și entuziaștilor credincioși prezenți.  Îi urăm noului diacon - parte, începând de astăzi, a clerului Eparhiei de București -  slujire fără prihană și împliniri pe căile Domnului. [...]

Rugăciune pentru sufletele preoților dededaţi

Rugăciune pentru sufletele preoților dededaţi
07 Martie
2017

Rugăciune pentru sufletele preoților dededaţi

Cum se ştie, în Postul Mare, sâmbetele sunt dedicate rugăciunii pentru cei plecaţi în veşnicie.

Astfel, sâmbătă, 11 martie, orele 11, va avea loc la cimitirul Bellu catolic un moment de rugăciune pentru preoţii care au slujit de-a lungul timpului în Bucureşti.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Mihai, preoţi ai Eparhiei greco-catolice şi membri ai diferitelor congregaţii călugăreşti din capitală împreună cu pr. protopop Liviu Oţoiu, vicar cu  clerul, şi pr. Ioan Marcel Dăneţ, parohul catedralei – sufletul acestui moment de comuniune – vor celebra astfel un parastas pentru clerul decedat.

Deşi românii uniţi cu Roma au fost o prezență constantă în secolul al XIX-lea la Bucureşti şi în toată Valahia ei nu au putut avea o parohie decât în 1909. Începând cu sfârşitul secolului XIX prezenţa clericilor greco-catolici – Pr. Demetriu Radu –, devenită constantă, a permis înfiinţarea primei parohii prin decretul arhiepiscopului romano-catolic Netzhammer.

Mai puţin cunoscută este prezenţa activă, începând cu anii 40 a unui grup de călugări asumţionişti  şi iezuiţi care erau membrii ai Bisericii greco-catolice sau celebrau după ritul nostru.

Domnul să le facă parte cu drepţii!