„Noi nu trebuie să privim mărturia lor eroică doar ca o parte importantă și glorioasă a istoriei Bisericii Române Unite cu Roma. Martiriul trebuie adus în viața de zi cu zi, această atitudine care nu este dispusă la compromis în privința adevărului, în privința virtuților, în privința demnității, în privința libertății. E ceva ce martirii ne pun înaintea ochilor. Acestea sunt modelele noastre.” [...]

Regele Mihai a trecut la Domnul

Regele Mihai a trecut la Domnul
05 Decembrie
2017

Regele Mihai a trecut la Domnul

Alteței Sale Regale

Principesa Margareta a României

şi Familiei Regale

Bucureşti, 5 decembrie 2017

Am aflat de trecerea la Domnul a Suveranului României, bunul nostru Rege Mihai. Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale.

O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai – Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. Exemplul vieţii sale luminoase va continua să strălucească pe firmamentul României şi în sufletele noastre.

În numele Episcopiei greco-catolice de Bucureşti, dar şi al meu personal, Vă rog să primiți, Alteța Voastră Regală, sincere condoleanțe şi asigurarea rugăciunilor noastre pentru nobilul suflet al Regelui plecat în veșnicie.

Dumnezeu să-i facă parte cu drepții şi să-l odihnească în pace!

+ Mihai, episcop greco-catolic de Bucureşti