Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale. O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai - Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. [...]

Pentru ca cei care nu văd să vadă

Pentru ca cei care nu văd să vadă
11 Aprilie
2017

Pentru ca cei care nu văd să vadă

Duminica Orbului ne pune în față unul din cele mai dramatice episoade biblice. Întâlnirea orbului din naștere cu Isus, vindecarea acestuia, grupul de farisei, care se delimitează în fundal precum corul din tragedia antică, se perindă cinematic în fața ochilor noștri. Și totuși, cel mai impresionant moment nu este cel al vindecării, chiar dacă umila tină, la atingerea Fiului lui Dumnezeu, devine miraculoasă. Punctul culminant este dezvăluirea lui Isus și recunoașterea lui de către cel vindecat. Replicile lui Isus sunt precise ca un bisturiu: «Crezi tu în Fiul Omului?» El a răspuns: «Cine este, Doamne, ca să cred în el?» Isus i-a spus: «L-ai și văzut. Cel care vorbește cu tine, el este». El i-a zis: «Cred, Doamne»; și s-a închinat lui. (Ioan 9,35-38)

N. Steinhardt emite ipoteza unei răsplăți divine: impresionat de curajul celui vindecat în fața fariseilor, Isus îi face darul de a se destăinui ca unui confident al său. Nu toți am fost beneficiarii unui miracol atât de copleșitor precum eradicarea unei infirmități de netratat. Cel mai probabil, toți suntem destinatarii unor mici miracole, ai unei serii de haruri pe care, probabil, le și uităm la scurt timp după ce le-am primit. Poate putem localiza, cu exactitate, și câte unul-două momente, când am fost pe muchie de cuțit, iar intervenția divină ne-a salvat. Dar dincolo de orice miracol, știut sau neștiut, Isus, stând în fața noastră, ne pune aceeași întrebare ca și celui vindecat. Crezi tu în Fiul Omului?

Oare de câte ori nu ne-am gândit cât de ușor ne-ar fi să credem, dacă ne-am întâlni față în față cu Isus? Nici măcar pentru cel tămăduit, vederea fizică a lui Isus nu e o garanție a credinței. Și nici minunea care a avut loc. De altfel, într-un alt pasaj evanghelic, nouă leproși vindecați din zece s-au dus în drumul lor, fără să se mai întoarcă pentru a-i mulțumi lui Isus. Sunt necesari altfel de ochi; așa cum spune Vulpea –personaj simbolic din Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry – nu vezi bine decât cu inima; esențialul este invizibil pentru ochi. Poate de aceea și pentru marele arhitect Antoni Gaudí, unul din geniile vizuale ale umanității, dar care a dus o viață semi-monahală, evanghelia vindecării orbului din naștere era textul lui de suflet. Nu e de ajuns să vezi, dacă nu primești și o viziune supranaturală, cea a credinței. V. Voiculescu, într-un fel de inversare poetică a episodului biblic, își imaginează cum orbul revine la Isus și îi reproșează că nu i-a dat și o vedere spirituală:

În loc să blestem pururi și să sânger
Să fi privit lumea cu ochi de înger
Și toate să le văd dumnezeiești și bune (Orbul).

Iar această vedere spirituală a credinței e pentru viața de zi cu zi. În acel potir și acea pâine, care pentru unii sunt doar simboluri, recunoaștem taina Sfintei Împărtășanii. Acest alt fel de privire se oprește asupra celuilalt, căutând sămânța de bine din el, chiar dacă la suprafață sunt vizibile, în mod dureros de ostentativ, doar semnele degradării. La finalul întâlnirii cu orbul, Isus se adresează fariseilor: Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi (Ioan 9,39). Să luăm aminte!

Oana Viviana Dimcev

Publicat în Foaia de Sfintele Paști