Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale. O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai - Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. [...]

Pastoraţia familiei şi formarea tineretului, priorităţi pentru episcopii catolici din România

Pastoraţia familiei şi formarea tineretului, priorităţi pentru episcopii catolici din România
11 Mai
2016

Pastoraţia familiei şi formarea tineretului, priorităţi pentru episcopii catolici din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Învăţământul catolic, pastoraţia familiilor, iniţiativele comune ale Bisericii locale în Anul Sfânt al Milostivirii s-au aflat în centrul discuțiilor episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România, reuniți la Ciofliceni (Snagov) în perioada 9-11 mai 2016, în sesiune plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER). Lucrările au fost găzduite de Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, și s-au desfășurat la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți, de la Ciofliceni (Snagov). La deschiderea lucrărilor a participat și Excelența Sa Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România.

În plenul lucrărilor, pe lângă temele amintite, episcopii au discutat despre Olimpiada naţională de religie catolică, subliniind, de asemenea, și necesitatea unei coordonări naţionale a pastoraţiei familiei. Referitor la apropiata Întâlnire Mondială a Tineretului, de la Cracovia (Polonia), din 25-31 iulie a.c., episcopii şi-au manifestat bucuria pentru participarea numeroasă a tinerilor catolici din România. Totodată, au discutat şi despre organizarea pelerinajului comun al diecezelor şi eparhiilor catolice din România la Roma, cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii.

De asemenea, episcopii au analizat incidenţa codului fiscal asupra administraţiei bunurilor Bisericii, trimițând în acest sens o scrisoare către Ministrul Secretar de Stat al Secretariatului pentru Culte; au dat o declarație cu privire la alegerile locale din 5 iunie 2016, în care îi îndeamnă pe credincioşii catolici şi pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi exercite dreptul şi responsabilitatea de a participa la vot: „Creştinii trebuie să aibă un rol activ şi esenţial în păstrarea și promovarea valorilor creștine proprii poporului nostru, și conforme cu învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii. Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine ne reprezintă politic valorile și aspirațiile sociale”.

În după-amiaza zilei de marți, 10 mai a.c., episcopii au fost primiți de Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis. În seara aceleiași zile, episcopii au celebrat împreună Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, din București, iar apoi au fost primiți de Nunțiul Apostolic la sediul Nunțiaturii.

Conform statutului, preşedinția CER este preluată de Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, iar episcopii membri l-au ales ca vicepreședinte pe Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, pentru un mandat de 3 ani. De asemenea, a fost ales un nou Consiliu permanent, format din Card. Lucian Mureşan – preşedinte CER, ÎPS Ioan Robu – vicepreşedinte CER, PS László Böcskei – Episcop romano-catolic de Oradea, PS Vasile Bizău – Episcop greco-catolic de Maramureş.

S-a stabilit ca următoarea sesiune ordinară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România să se desfăşoare la Oradea, la sediul Episcopiei Romano-Catolice, în perioada 26-28 septembrie 2016.

Conferința Episcopală Română îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România și exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc.

Pr. Francisc Ungureanu
Secretar general

Sursa:http://www.bisericacatolica.ro