Semn de speranță pentru mica Eparhie greco-catolică cu sediul la București, evenimentul a reînnoit spiritul de comuniune al numeroșilor și entuziaștilor credincioși prezenți.  Îi urăm noului diacon - parte, începând de astăzi, a clerului Eparhiei de București -  slujire fără prihană și împliniri pe căile Domnului. [...]

„Nu-i pentru mine!” Cotitul drum al credinței

„Nu-i pentru mine!” Cotitul drum al credinței
06 Octombrie
2016

„Nu-i pentru mine!” Cotitul drum al credinței

„Mergi în larg! Aruncă năvodul!” – îi cere Isus lui Simon. Aprig, onest, entuziast Simon nu este încă Petru. Regăsind în momentele sale de grea încercare patima înfricoșătoare a lui Isus, va învăța profunzimea numelui său abia după Înviere. Minimalizând frica ce-l copleșește, Simon avansează astfel în credință.

Evanghelia Pescuirii minunate ne propune cel puțin trei lucruri:

  • Dumnezeu se arată adesea în deziluziile noastre. Înainte de a-l invita să-l urmeze, Domnul îi cere unui om dezamăgit să-i folosească barca. În dezolarea pe care o simțim adesea, rod al slăbiciunilor, Dumnezeu continuă să aibă nevoie de noi, neconsiderându-ne ființa sau viața în funcție de eșecuri. Petru o știa deja, fiindcă Isus îi vindecase soacra;
  • cererile cu care Dumnezeu ni se prezintă par pentru început absurde. Rațiunea se poate revolta, dar Domnul, dacă îi lăsăm mâna liberă, ține mintea în inimă, scoțând la iveală valoarea sufletului. Sufletul este locul privilegiat al dialogului miraculos care schimbă cursul vieții;
  • există întotdeauna un moment „etern”, providențial al harului în care acceptăm la cuvântul lui Isus să fim duși în larg, în necunoscut. Primești „de dragul lui Isus” să intri în joc, să-ți reconsideri atașamentul față de lucrurile la care ții, punând la bătaie până și reputația, contra a ceea natural  numești siguranță. A te încrede, învățând să te încrezi!

*

A merge după Isus poartă cu sine riscul necunoscutului. Felul în care Dumnezeu ne invită să avansăm ne păstrează neputința drept far în a-i încredința lui totul. Cei patruzeci de ani de viață clandestină a Bisericii sub comunism, n-au fost, de fapt, decât încrederi repetate care și-au revelat mult mai târziu sensul lor profund.  Oferindu-i lui Hristos cotiturile neprevăzute ale vieții, primim asemănarea cu El, iar rugăciunea pe care ne străduim să o practicăm devine adevărată.

Contrastul dintre puterea divină și noi, accentuând sensul nimicului nostru, nu ne lipsește de speranță. Din contră! Înmulțind ocaziile în care umilința noastră trebuie păzită, experiența eșecurilor sau trăirea păcatului – care ne oferă sensul omenesc cel mai profund al falimentului – devin întâlniri cu dragostea și chemarea lui Hristos. Glasul Învățătorului nu e o nebunie, dar nici nu răsplătește merite. Este cotitul drum al credinței. Răsuflând adânc, Petru a început o nouă viață, amintindu-și că trebuie să fie pururi „la cuvântul lui”.

+ Mihai, episcop