Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 12 iunie 2019, ora 19.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la evenimentul de lansare a cărții „Anotimpul tăcerii”, dar și la o sesiune de autografe din partea autoarei, Miorița Baciu. [...]

În apărarea vieții

În apărarea vieții
12 Martie
2016

În apărarea vieții

Ziua de 25 martie, sărbătoarea Bunei Vestiri, este marcată în mai multe țări din lume ca zi a copilului nenăscut – cea mai vulnerabilă persoană. În România au loc zilnic zeci de avorturi. În actul de decizie a efectuării unui avort, adeseori sunt implicați și familia sau prietenii. Mai jos este mărturia unui medic, dar fiecare dintre noi, chiar dacă nu are pregătire medicală, se poate găsi la un moment dat în situația de a da un sfat unei femei care ia în calcul avortul: poate fi o colegă de serviciu, o prietenă, o rudă… Providența se poate folosi și de noi, dacă avem deschiderea și curajul de a vorbi despre voința lui Dumnezeu.

Am considerat întotdeauna că este de datoria mea să nu ezit niciodată să stau de vorbă cu o femeie frământată de aducerea pe lume a copilului ei. Mi s-a întâmplat de multe ori să simt că nu știu ce să răspund la argumentele unei asemenea persoane. Mă rugam ca Spiritul Sfânt să-mi șoptească în ce fel să o încurajez, apoi mă rugam pentru fiecare mamă, ca Dumnezeu să-i dea puterea de a alege păstrarea vieții copilului.

Și rezultatele s-au văzut.

Eram deja medic la București când o tânără mămică, studentă, a intrat în cabinet cu un băiețel de doi ani, Andrei, căruia i-a spus: Uite-o pe mama ta. Venise să-mi mulțumească pentru sfatul pe care i-l dădusem.

În urmă cu un an, fiind în metrou, o doamnă a venit la mine și m-a salutat zâmbind. Nu știam cine este. A scos din portofel o fotografie cu fiul ei de zece ani, Alexandru, și mi-a spus, între două stații, povestea lui. De-ați ști, doamna doctor, de câte ori v-am pomenit în anii aceștia, la câtă lume am povestit cum a venit pe lume Alexandru! Mama copilului venise la mine la cabinet adusă de cumnata ei, care-mi era pacientă, pentru a-i face o ecografie. Era însărcinată și hotărâse să facă avort. Trebuia să-i ducă medicului ginecolog ecografia. Discuția pe care am avut-o cu ea a fost, se vede, suficient de convingătoare pentru ca fiul ei, Alexandru, să devină lumina vieții ei.

Micuța Andreea, acum elevă, mă vizitează des la cabinet, împreună cu mama ei. Povestea ei? În urmă cu mai bine de zece ani, intrând în cabinetul unei colege, am văzut o tânără cu chip neliniștit ținând în mână un bilet de trimitere. Era hotărâtă să plece la ginecolog pentru a-și face întrerupere de sarcină. I-am propus să stăm puțin de vorbă. Răspunsul ei a fost ruperea biletului de trimitere în fața mea și decizia de a renunța la avort doar după câteva minute în care eu i-am ascultat frământarea ei, iar ea sfatul meu. Răspunsul lui Dumnezeu a fost venirea pe lume a unei fetițe superbe, căsătoria tinerei, apoi obținerea unei locuințe.

În urmă cu șapte ani, consultând un site medical, am găsit următorul mesaj: Am nevoie de ajutor. Era strigătul unei tinere absolvente de liceu, gravidă în cinci săptămâni. Dorea să fie sfătuită ce alegere să facă, deoarece tatăl copilului ei o îndemna să avorteze. Argumentele lui îmi erau arhicunoscute. Am contactat-o telefonic, apoi au urmat discuții la telefon sau prin e-mail. Într-o seară, aproape de miezul nopții, primesc un mesaj pe telefon: Bună seara! Sunt Ioana din orașul B., sunt terminată! Mâine dimineață prietenul meu mă duce să fac avort. Nu știu ce să fac. Mi-a zis că dacă nu fac avort mă părăsește. Nu am cum să cresc singură copilul. Psihic sunt terminată. Au urmat încurajări, argumente, rugăciuni din partea mea și a venit și ziua nașterii copilașului. În acea zi am primit un mesaj de la mamă: Sunt Ioana din orașul B. Am născut un băiețel. Dumnezeu v-a trimis și am avut noroc, deoarece eram tare disperată și dumneavoastră mi-ați dat putere și încredere să merg mai departe. Ați avut dreptate, acum sunt mămică și sunt tare fericită. Acest pui este totul pentru mine, este viața mea. Ioana s-a căsătorit cu tatăl copilului și alcătuiesc o familie normală.

Nu-mi atribui niciun merit prin toate aceste istorisiri, deoarece știu clar că Dumnezeu este cel care a lucrat în inima acestor mame. Rămâne doar ca fiecare să răspundă chemării lui Dumnezeu și să respecte viața, care este expresia voinței Lui. Este un mare merit în fața lui Dumnezeu ca pe această cale să fie salvate vieți nevinovate.

Dr. Maria DUNCA-MOISIN,
medic de familie,
președinte al Asociației Medicilor Catolici din București