Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale. O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai - Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. [...]

Hristos împărat vine!

Hristos împărat vine!
09 Aprilie
2017

Hristos împărat vine!

Procesiunea catolică a Floriilor pe străzile Bucureștiului

Data Paștelui precum și calendarul sunt expresii canonice ale fiecărei Biserici „sui iuris”. Diversitatea liturgică sau de cult, nu numai că nu împiedică deplina comuniune, ci este presupusă de însăși natura Bisericii Catolice.

Anul acesta, data răsăriteană a Paștelui este comună cu cea din calendarul apusean. Primind invitația de a participa la procesiunea de Florii organizată în fiecare an de Arhiepiscopia romano-catolică de București, Preasfințitul Mihai a primit cu bucurie să participe dimpreună cu părintele Liviu Oțoiu, protopop și vicar cu clerul,  câțiva preoți, și numeroși credincioși greco-catolici din capitală.

Astfel, după ce noi greco-catolicii am împlinit datoria iubirii în Biserica din care facem parte – prin Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Vasile cel Mare sau în parohiile greco-catolice din oraș, am contemplat bucuria pe care o arată harul comuniunii. Am petrecut o zi de bucurie care manifestă, totodată, misiunea Bisericii Române Unite: mărturisirea comuniunii cu Roma din postura unei Biserici particulare ce vestește Evanghelia și conduce spre mântuire în graiul, sensibilitatea și moștenirea culturală a acestui popor al lui Dumnezeu. Pentru a fi reală, comuniunea credinței catolice este, în același timp, respect, iubire și răspundere față de istoria proprie, de propria cultură creștină, de propria ta Biserică.
Procesiune Florii 2017

Alin Vara