Episcopia Greco-Catolică de București anunță desfășurarea simpozionului „Un veac de singurătate? Destinul Bisericii Române Unite în România Mare (1918-2018)”. Evenimentul va avea loc în data de 24 octombrie 2018, ora 18.30, la Centrul „Sfinții Petru și Andrei” al Părinților Asumpționiști din București, [...]

Fericitul Vladimir Ghika: slujitor al Milostivirii, profet al comuniunii

Fericitul Vladimir Ghika: slujitor al Milostivirii, profet al comuniunii
19 Iunie
2016

Fericitul Vladimir Ghika: slujitor al Milostivirii, profet al comuniunii

Unul din harurile cele mai mari ale vieții mele: de a fi fost privit, atins, binecuvântat, iubit de acest mare martor al Luminii: Vladimir Ghika.
El a binecuvântat căsătoria părinților mei, precum și casa familiei noastre, unde venea adesea în vizită. Păstrez ca pe o relicvă lunga sa scrisoare cu ocazia botezului meu. Viața lui m-a sedus întotdeauna. Am putut să-i interoghez îndelung pe cei mai apropiați lui, precum Eugenia Mihailovici (care și-a semnat cărțile Hélène Danubia), Oana Seceleanu, familia Cosmovici, Doina Cornea, și chiar pe tovarășii lui de pătimire: Tertulian Langa sau Iosif Boilă, recent plecat la Domnul, pe care l-am revăzut și anul trecut, în august, la Cluj. Și mulți alții.
Rămâne pentru mine un adevărat profet al Frumuseții lui Dumnezeu, o pasarelă vie între Orient și Occident, între ortodoxie și catolicism. Dar totodată și între bogați și săraci, între palat și bordei, între ministere și mizerie, între cancelarii și mahalale. Inima sa este universală: acolo se adună întreaga umanitate. Tot ceea ce ține de om îl pasionează. Nimic nu îi este indiferent din ceea ce ține de Biserică. Această Biserică, pătimirea și bucuria sa, bucuria și onoarea sa. Deplin român și roman, în același timp. El este omul Treimii: comuniune datorită alterității.
Iată de ce el simțea atâta tandrețe pentru această Biserică greco-catolică, ce alătură în mod admirabil, dar și dureros, fidelitatea față de Petru și atașamentul față de seculara tradiție orientală. Fidelitate până la sângele vărsat. Până la trupul oferit. În vie Dumnezeiască Liturghie.
Cum trebuie să fi tresăltat el în Cer, la strigătul gigantic: Unitate! Unitate! scandat de poporul său, unanim în cele trei componente ecleziale ale sale, bulversând inima paternă a lui Ioan Paul II, care adesea a făcut amintirea acestui strigăt.
Ca bun păstor al poporului încredințat sufletului său, nu l-a abandonat în încercarea răstignirii. A dorit să-i împărtășească cu totul suferințele. Să îndure tot calvarul său, să cunoască întru totul crucea sa. Contagios, curajul său! Reconfortantă, seninătatea sa! Mângâietoare, bucuria sa! O bucurie de Altundeva: din Cer! Aceea pe care nimic și nimeni nu ne-o va putea vreodată răpi.
Nu voi uita niciodată acea seară în care, cu un preot ortodox și unul greco-catolic, am cântat pe trei voci troparul Învierii, în subteranul lugubru al Jilavei. Chiar acolo unde a strălucit Gloria divină a ultimei sale Mărturii.
Lui i se aplică în mod magnific cuvântul percutant al lui Benedict XVI:
A îngenunchea în fața Euharistiei este o profesiune de libertate: cel care se înclină în fața lui Isus nu poate și nu trebuie să se prosterneze în fața niciunei puteri pământești, oricât de puternică ar fi. Noi, creștinii, nu îngenunchem decât în fața lui Dumnezeu, înaintea Preasfintei Taine (Corpus Domini, 2008)
Și iarăși:
Creștinii, prin îngenuncherea lor, intră în rugăciunea lui Isus de pe Muntele Măslinilor. Înaintea amenințării puterii răului, ei, pentru că au îngenunchiat, stau drepți în fața lumii (Joia Sfântă, 5 aprilie 2012)
Pe scurt, a stat în picioare în fața unui dictator, căci a stat în genunchi în fața Domnului său!

pr.Daniel-Ange