Cardinalul Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, va face o vizită în România între 28 septembrie și 1 octombrie. La București, cardinalul se va afla vineri, 29 septembrie. Prefectul Congregației va face binecuvântarea noului sediu al Episcopiei noastre, local primit din partea Statului prin Secretariatul de Stat pentru Culte, după înființarea Eparhiei cu sediul în capitală. [...]

Etichetate: Vatican

Cuvântul PS Sale Mihai la Sinodul Episcopilor de la Roma, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc
15 Octombrie
2015

Cuvântul PS Sale Mihai la Sinodul Episcopilor de la Roma, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc

Preasfinţia Sa Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti, participant la Sinodul episcopilor catolici dedicat familiei de la Roma, desemnat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan, Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite pentru a-l reprezenta şi a oferi mărturia Bisericii greco-catolice, a ţinut joi, 15 octombrie 2015 în Sala sinodală, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Francisc, următorul cuvânt: Sfinte Părinte, fraţi şi surori, Provin din Biserica Greco-catolică Română care a fost suprimată de comunişti pentru fidelitatea sa faţă de Papa. Martiriul nu e pentru noi o paranteză istorică, ci o experienţă creatoare pentru fidelitatea faţă de Domnul. Păstorii noştri ne spuneau: „Cine se [...]