Cardinalul Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, va face o vizită în România între 28 septembrie și 1 octombrie. La București, cardinalul se va afla vineri, 29 septembrie. Prefectul Congregației va face binecuvântarea noului sediu al Episcopiei noastre, local primit din partea Statului prin Secretariatul de Stat pentru Culte, după înființarea Eparhiei cu sediul în capitală. [...]

Etichetate: Preasfințitul Mihai

Cele două tabere inevitabile ale Judecății
22 Februarie
2017

Cele două tabere inevitabile ale Judecății

Parabola Judecății după evanghelia de la Matei (25, 31-46), care premerge Postul Mare, ne situează între împărțiri și separări. La sfârșitul istoriei, Judecătorul cel drept și milostiv va fi nevoit să constate diferențele oamenilor la frontiera dintre bine și rău și să consimtă la împărțirea inevitabilă a lumii în două tabere. În lumea noastră, „unitatea” și „împărțirea” societății par să evite tot mai mult referința principiilor morale. Or în istorie, unitatea dintre oameni, respectul sau încrederea dintre ei, dreptatea la care se aspiră, sunt legate de viața morală. De aceea, Pilda Judecății ne invită să recunoaștem că Binele și Răul nu [...]

Când obrăznicia devine credință
27 Martie
2016

Când obrăznicia devine credință

Despre dreptul lui Dumnezeu de a ierta Pentru a încerca să se apropie de Isus, însoțitorii unui om paralizat își permit obrăznicia de a desface literalmente acoperișul casei unde acesta se afla pentru a-i-l prezenta pe bolnav în speranța vindecării (Mc 2,1-12). Obraznic, cuvânt de sorginte slavă, înseamnă literalmente fără obraz, fără față, adică lipsit de respect, de rușine, de cuviință sau nerușinat, impertinent, insolent, arogant. Varianta latină, impertinent, e un compus im-per-tinens; adică ceva care nu ține, care nu are drept, deci n-are justificare. În cazul evangheliei de azi, un lucru deplasat care, în mod normal, nu ține, n-are drept, devine [...]

Oarba speranță
16 Septembrie
2015

Oarba speranță

Citind vremurile prin credință A păstra profetismul în misiunea Bisericii nu e simplu, dar nici comod, fiindcă nu e o meserie. Biserica nu poate uita că are datoria de a veghea simțul interior al omului în pregătirea întâlnirii de la urmă cu Dumnezeu, printr-o viață de prietenie cu El, în prezent. Dar când atașamentul față de mesajul lui Hristos se înfățișează ca o modă pasageră, e semn că a sosit timpul încercărilor. E inutil să ne ascundem sau să ne facem iluzii. „Poporul meu m-a abandonat, mă mai laudă cu buzele, dar inima sa e departe de mine”, se plânge Dumnezeu [...]

Bunavestire – sărbătoarea patronală a Episcopiei greco-catolice de Bucureşti
20 Martie
2015

Bunavestire – sărbătoarea patronală a Episcopiei greco-catolice de Bucureşti

După instalarea sa ca arhiereu al noii eparhii de București, Preasfințitul Mihai, a declarat prin decret episcopal patronajul spiritual al Maicii Preacurate peste Episcopie. Astfel, Maica Sfântă, care primește vestea ce a bună de la Îngerul Gavril în sărbătoarea Buneivestiri devine sărbătoare patronală pentru eparhia din sudul țării care are sediul în capitală. Cu un program de trei zile de celebrări, Episcopia de București pentru prima dată în acest an reînnoiește rugăciunea credincioșilor față de Cea care i-a permis lui Dumnezeu să se nască în trup pentru mântuirea tuturor. La liturghia de duminică, 22 martie, de la orele 10, vor fi prezenți [...]