Cardinalul Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, va face o vizită în România între 28 septembrie și 1 octombrie. La București, cardinalul se va afla vineri, 29 septembrie. Prefectul Congregației va face binecuvântarea noului sediu al Episcopiei noastre, local primit din partea Statului prin Secretariatul de Stat pentru Culte, după înființarea Eparhiei cu sediul în capitală. [...]

Etichetate: cercetaș

Explorare pe Masivul Cozia şi depunere de promisiune
12 Iunie
2016

Explorare pe Masivul Cozia şi depunere de promisiune

Sâmbătă, 11 iunie, 18 cercetaşi din grupurile Episcop Vasile Aftenie din Bucureşti şi Sfântul Francisc din Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit în centrul Călimăneştiului pentru a lua cu asalt Masivul Cozia. Şi cum prin natura lor cercetaşii sunt dornici să cerceteze locuri noi, s-a stabilit ca urcuşul să fie făcut prin Jiblea Veche şi nu pe consacratele trasee care pornesc din Păuşa sau de la Mănăstirea Turnu. Cei care şi-au mobilizat patrulele pentru această explorare au fost Carol, şeful vulturilor, şi Nicoară, şeful girafelor. Grija puilor de lup şi a lupişorilor i-a revenit Alexiei. Urcuşul a început aşadar la prânz, atunci când [...]

În explorare cu cercetăşii în Masivul Cozia
19 Martie
2016

În explorare cu cercetăşii în Masivul Cozia

Pfuai, cât de mult am aşteptat venirea primăverii pentru a relua drumeţiile pe munte! Atât de mult, încât nici nu am mai luat în seamă cei câţiva fulgi reci de zăpadă care ar fi vrut să ne întoarcă din drum. Dar până la fulgi a mai fost ceva. A fost călătoria cu trenul care, pentru câţiva dintre cercetaşii, a fost o premieră! Aşadar, punctul de întâlnire a fost gara veşnic în renovare din Râmnicu Vâlcea. Aici, grijă mare la mersul printre liniile de tren, deoarece pasajul subteran al gării încă este închis, probabil, în aşteptarea campaniei electorale. Dar suntem cercetaşi, [...]

Dor de tabăra de iarnă a Cercetașilor Români Uniți
24 Ianuarie
2016

Dor de tabăra de iarnă a Cercetașilor Români Uniți

Mă uitam cu ai mei pe fotografiile din tabără și am început să le povestesc… cum am coborât din tren în Predeal ne-au izbit rafalele de vânt care aproape i-au luat pe sus pe cei mai firavi dintre noi. M-am înfofolit bine în fular și am tras căciula peste sprâncene, lăsând loc doar cât să văd pe unde merg. Vântul bătea din toate părțile. Drumul spre mănăstire nu se mai termina, dar Gelu a pornit câteva strigăte soldățesti pe care noi le repetam cu putere și chiar și cei mai mici din coloană se simțeau acum ca niște bravi războinici. Când [...]

Cercetașii Români Uniți din București au deschis Anul Cercetășesc la „Catedrala Sfântul Vasile cel Mare”
18 Octombrie
2015

Cercetașii Români Uniți din București au deschis Anul Cercetășesc la „Catedrala Sfântul Vasile cel Mare”

Cercetașii Români Uniți din București au deschis Anul Cercetășesc la Catedrala Sf. Vasile cel Mare Cercetașii Români Uniți din București – grupul Vasile Aftenie – au deschis duminică, 18 octombrie 2015, Anul Cercetășesc. Zeci de cercetașe, cercetași, pui de lup și lupișori din București și Râmnicu Vâcea au rostit „Totdeauna gata!” și „Cât mai bine”, alături de numeroși părinți și de reprezentanții Asociației Cercetașilor Tradiționali din România, invitați la eveniment. În curtea Catedralei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” (Str. Polonă nr. 50), Cercetașii Români Uniți au rememorat aventurile din taberele de vară organizate în Munții Făgăraș, pe Valea Sebeșului (com. Hârseni). La sfârșitul liturghiei, cercetașul Carol și-a angajat [...]

Un weekend cu Cercetaşii Români Uniţi, la Râmnicu Vâlcea
28 Septembrie
2015

Un weekend cu Cercetaşii Români Uniţi, la Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă şi duminică, 26 şi 27 septembrie, Parohia Greco-Catolică din Râmnicu Vâlcea i-a avut ca oaspeţi pe Cercetaşii Români Uniţi, mai exact pe câţiva dintre membrii grupului Vasile Aftenie din Bucureşti. Scopul vizitei cercetaşilor a fost unul dublu: aflarea unei locaţii în care să se desfăşoare tabăra cercetăşească de iarnă şi depunerea de noi promisiuni, urmată de activităţi cu tinerii parohiei noastre. Aşadar, în pofida ploii insistente, am avut parte de două zile rodnice, presărate cu emoţii nebănuite. Pentru a pune la punct detaliile vizitei lor, cercetaşii au ajuns în Râmnic vineri seara, atunci când ploaia încă nu începuse să [...]

  • Pagina 2 din 3
  • 1
  • 2
  • 3