Intuind încercarea care se va dezlănțui peste viața Bisericii, Fericitul episcop martir Ioan Suciu a convocat în iunie 1948 soțiile preoților din arhidieceza de Alba Iulia și Făgăraș pentru un timp de reculegere sufletească la Blaj. Își dădea seama că pentru preoții cu familie rezistența nu ar fi fost posibilă fără împărtășirea persecuției din partea soției. Lucrurile au fost ulterior confirmate de evenimente. [...]

Alexandru Rusu (1884-1963)

Alexandru Rusu (1884-1963)

Renumit pentru intransigența sa, aflat la conducerea puternicei eparhii greco-catolice a Maramureșului, episcopul Alexandru Rusu a înfruntat atât ocupația militară hortystă din nordul Transilvaniei (1940-1944), cât și ocupația sovietică.

A studiat la Târgu Mureș, Blaj și Budapesta, unde a obținut un doctorat în teologie în 1910. A cochetat și cu implicarea în politică alături de Alexandru Vaida Voevod în Partidul Național Român, a fost director al ziarului Unirea, publicația Mitropoliei Blajului (remarcându-se ca un polemist redutabil în apărarea Bisericii Române Unite cu Roma în perioada interbelică), și rector al Academiei Teologice de la Blaj.

 

„Apărător zelos al credinței romane”

În 1931, Alexandru Rusu a fost întronizat la Baia Mare ca episcop al nou înființatei eparhii greco-catolice a Maramureșului cu 250 parohii și 350.000 credincioși. Nunțiul apostolic (ambasadorul Papei în România) în caracteriza la acea vreme drept „un apărător zelos al credinței romane și al Sfântului Scaun”.

În 1946, Alexandru Rusu a obținut cele mai multe voturi din partea Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma pentru a deveni Mitropolit al Blajului. Alegerea sa a fost recunoscută de Vatican, nu și de guvernul Petru Groza. Informatorii Siguranței îl descriau pe Alexandru Rusu ca fiind „manist îndrăcit”.

Între toți episcopii, Alexandru Rusu a fost cel mai vehement și deschis în criticile aduse guvernării comuniste instaurate prin forță la 6 martie 1945:

Da, am vorbit și am să vorbesc, cu toate că știu ce urmează. Dreptatea totdeauna am să o spun și am să lupt contra puterii întunericului, contra teroarei și ca să nu mai fie închisori. (…) Școlile confesionale sunt desființate ca să vorbim mai puțin de Dumnezeu, iar tineretul nostru român și de alte naționalități să fie crescut fără religie, în spiritul progresist,

spunea el în 2 mai 1948.

După declanșarea deschisă a prigoanei contra Bisericii Greco-Catolice, la 19 septembrie 1948, Alexandru Rusu predica în fața a peste o mie de credincioși greco-catolici veniți la o sfințire de biserică:

Dragi credincioși, cu riscul vieții noastre, nu ne vom lăsa de credința noastră.

A fost arestat în 29 octombrie 1948, iar între 1950 și 1954 a fost închis alături de ceilalți episcopi în temnița de la Sighet.

 

„Mai dureroasă veste nu puteați să ne aduceți. Ceea ce faceți, faceți-o creștinește și românește.” 

Alături de Ioan Bălan și Iuliu Hossu a supraviețuit Sighetului și, în 1955, după eliberarea din închisoare și internarea în mănăstirile ortodoxe de la Curtea de Argeș și, apoi, Ciorogârla a început demersuri petiționare pentru relegalizarea existenței Bisericii Greco-Catolice în România. În acest context, la Ciorogârla, în 13 august 1956, Alexandru Rusu a fost pur și simplu răpit de organele Securității, despărțit de confrații episcopi Bălan și Hossu sub pretextul că este dus în audiență la ministrul Cultelor Petre Constantinescu-Iași. De fapt, episcopul Rusu a fost dus și închis la mănăstirea Cocoș, de unde a fost rearestat și condamnat pe viață, în 1957, de un tribunal militar pentru „înaltă trădare”.

În memoriile sale, Cardinalul Iuliu Hossu descrie momentul de la Ciorogârla, în care el și episcopul Ioan Bălan au aflat că, de fapt, Alexandru Rusu nu fusese dus la nicio audiență și nu avea să se mai întoarcă alături de ei.

Luni, 13 VIII, va veni o mașină care să-l ducă la audiență; pentru noi a fost un eveniment; acum fratele Alexandru va putea expune din nou chestiunea Bisericii noastre, cerând ceea ce am cerut de câte ori s-a putut: libertatea Bisericii, cu toate drepturile ei. (…)

În dimineața zilei de 13 VIII am concelebrat cu toții sfânta liturghie; intențiunea la care am aplicat slujba sfântă am notat-o în condică: „pentru Alexandru și Biserică”; locul: Ciorogârla, casa noastră. Cam pe la 9 dimineața a sosit mașina cu un domn carea avea să-l însoțească. Ne-am îmbrățișat și ne-am luat rămas bun de la iubitul frate, dorindu-i cale bună, cu bună reușită. Mașina a ieșit pe poarta mănăstirii, însoțind noi pe fratele Alexandru cu rugăciunile către Domnul și Maica Preacurată și cu dragostea sufletului nostru.

În ziua următoare, 14 VIII, am concelebrat cu fratele Ioan, am slujit pentru Alexandru, așa cum am notat în condică: „pentru Alexandru-ajutor”.

Înainte de amiază a sosit la mănăstire episcopul Teoctist și arhiereu vicar Ionescu; au venit și la noi; i-am primit împreună cu fratele Ioan [Bălan]; ne-au comunicat vestea tristă că fratele Alexandru [Rusu] nu se va mai întoarce, ci trece la mănăstirea Cocoș; am ascultat cu mare durere, adevărată consternare: „Mai tristă veste nu ne puteați aduce”.

N-au răspuns nimic; după un mic interval, episcopul Teoctist îmi spune să-mi aleg o mănăstire în jurul Bucureștilor pentru așezarea mea acolo; am răspuns liniștit, dar hotărât:

Pe toată calea aceasta pe care am fost purtați, precum v-am spus și la Curtea de Argeș când ne-ați luat de acolo, începând cu 29 octombrie 1948 n-am cerut nimic decât libertate pentru Biserică, cu toate drepturile constituționale; nu ne-a mai rămas decât să ridicăm mâinile ca altul să ne încingă, așa cum a spus Mântuitorul lui Simon Petru; am mers unde am fost duși fără voia noastră; nici acum nu cer nimic, decât libertate pentru Biserică și toate drepturile constituționale; dacă totuși cer ceva, este aceasta: să se întoarcă P.S. Alexandru, fratele nostru, în mijlocul nostru, să rămân aici împreună cu fratele P.S. Ioan care este de față.”

Am mai adaus cuvintele cu care am terminat: „Ceea ce faceți, faceți-o creștinește și românește.” Au rămas tăcuți. Apoi am repetat că: „Mai dureroasă veste nu puteați să ne aduceți.”

Episcopul Alexandru Rusu a rearestat în 1956 de la mănăstirea Cocoș unde fusese izolat. A murit la vârsta de 79 de ani, în 9 mai 1963, în închisoarea de la Gherla, ispășind condamnarea pe viață primită în 1957 pentru „instigare și înaltă trădare”.

beatificare episcopi Balan Rusu Hossu manastirea Ciorogarla

Ultima fotografie împreună a celor trei episcopi greco-catolici supraviețuitori ai Sighetului, la mănăstirea Ciorogârla, înainte de „răpirea” episcopului Alexandru Rusu (în mijloc) și trimiterea la Căldărușani a episcopului Iuliu Hossu (în dreapta), evenimente petrecute în august 1956.

 

e-communio.ro: Argumentarea martiriului episcopului Alexandru Rusu

Alexandru Rusu, mitropolitul nerecunoscut al Blajului from Ana Boariu on Vimeo.