Monseniorul a vrut să stea laolaltă, în același album, atât fantezii nevinovate -  o destindere a spiritului - cât și expresia celei mai intime devoțiuni: Crucea, Inima Preasfântă a lui Isus, Sfânta Euharistie. [...]

Divina vânătoare

Divina vânătoare
11 Iulie
2018

Divina vânătoare

Incursiuni în fantezia Fericitului Vladimir Ghika

Expoziția de desene ale Fericitului Vladimir Ghika – In spiritu caritatis – ce se poate vizita până la data de 2 septembrie la Muzeul Național de Artă al României, le rezervă surprize consistente  până și celor care sunt deja familiarizați cu viața Monseniorului, și chiar cu aspectul artistic al firii sale, descris de contemporanii lui.

Încă o dovadă, de fapt, că harul nu anihilează natura, ci se folosește de fiecare aspect al personalității noastre, atunci când este pus la dispoziția lui Dumnezeu. Vladimir Ghika nu a avut veleități de artist plastic-vedetă, deși potențialul revelat în aceste desene extrem de minuțioase este uimitor. Altele erau aspirațiile inimii sale. Talentul de necontestat al Monseniorului a rămas, însă, un mijloc propriu de expresie, o modalitate de a înfrumuseța viața, de a da frâu liber unei personalități de o creativitate rară – iar multitudinea domeniilor în care s-a manifestat, precum și zelul neobosit pentru suflete, o atestă din plin.

Cei care au citit viața Monseniorului și cunosc implicarea sa în Asociația Generală a Românilor Uniți, ce prinsese rădăcini în perioada interbelică la biserica greco-catolică Sfântul Vasile cel Mare din strada Polonă, vor putea admira o legitimație AGRU desenată de Fericit, cu o mișcătoare rugăciune adaptată după Imitatio Christi: spiritualitatea, unirea cu Dumnezeu, ca bază a oricărei forme de activitate socială pe lângă Biserică. Nu lipsesc modestele cutii de chibrituri sau decupajele de inspirație japoneză – obiecte de licitație pentru bazare caritabile, amintite de cei care l-au cunoscut pe Monseniorul-prinț al carității, care se folosea de cele mai umile resurse pentru a obține fonduri pentru săracii pe care îi avea atât de mult la inimă.

Piesa de rezistență a expoziției o constituie două cicluri de grafică: La visite des pauvresVizitarea săracilor – vignete-miniaturi corespunzând celor șapte fapte ale milosteniei trupești și sufletești, ș i Les Intermèdes de Talloires, un album din 1923,ce reunește scene medievale și religioase, într-un stil ce îmbină tehnica clasică a miniaturii de manuscris cu accente Art Déco.

Vizitarea săracilor deschide o fereastră spre realitatea spirituală a carității – o dimensiune de care, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne amintim în prezent. Prezența îngerilor – un laitmotiv în viața Monseniorului – atestă asistența divină oferită celui care se angajează, pentru Hristos, la slujirea semenilor. Personajul reprezentat în ipostaza binefăcătorului este încadrat de un decor contemporan Monseniorului – vedem scări în stil eclectic, întâlnite în epocă atât în Paris, cât și în București.

Caritatea îmbracă, mereu, formele actualului, pentru a se pune la dispoziția celor care au cea mai mare nevoie, dar luându-și seva de la Mântuitorul – desenat ca vizitator al săracilor, ducând un coș cu bunătăți la o familie ce trăiește în lipsuri. Hristos este, într-o ipostază dublă, atât cel care primește, în final, actul de caritate – „…Mie mi-ați făcut” (Mt 25, 48), cât și cel care dă – deoarece în spatele oricărui ajutor stă, întotdeauna, Providența divină – altă temă dragă Monseniorului – iar în cel care face binele, acționează, tainic, Isus: „…căci fără Mine nu puteți face nimic” (In 15, 25)

Les Intermèdes de Talloires merită studiate cu lupa în mână. Nu doar pentru incredibila acuratețe a detaliilor, aproape imperceptibile cu ochiul liber, ci și pentru a descifra – pentru cunoscătorii limbii franceze – textele care însoțesc imaginile. Aici, Vladimir Ghika se lasă intuit în complexitatea personalității sale. Fantezia lui bogată atinge, în zbor, teme biblice, legende medievale, povești cavalerești occidentale, fabule vizuale, precum povestea unui craniu de berbec, simbol al vanității. Dar și subiecte de pură imaginație – o corabie pe valuri, un port, o floare de datura înconjurată de arici. Există și accente umoristice, precum un cățel ce apare într-o gravură cu doi îndrăgostiți în costume din perioada Louis XIV; câinele întoarce coada stufoasă spre privitor, iar autorul comentează că este vorba de „un chien du dix-huitième”. Aceeași creativitate debordantă se reflectă și în letrinele de inspirație medievală, cu personaje fantastice.

Joaca inventivă a fanteziei se lasă, în partea a doua a seriei, substituită de un suflu arzător de rugăciune, anunțat, de altfel, de subtitlul „Întoarcere la ceea ce nu putem și nu vrem să uităm”. Sunt cinci imagini însoțite de texte explicative: Reamintirea. Miracolul Sfântului Hubert; Crucea și suferința divină; Moartea bună; Inima lui Isus; Îngerul cu monstranța. Aici, privitorul pătrunde în intimitatea spiritului Monseniorului, în sentimentele sale profunde.

Cheia o dă desenul Miracolul Sfântului Hubert, care deschide seria. Legenda spune că Hubert, fiul unui duce, era împătimit de vânătoare. În Vinerea Mare, urmărind un cerb, vede între coarnele lui un crucifix, această viziune fiind începutul convertirii sale. Vladimir Ghika trasează o paralelă între Hubert, surprins de Domnul pe căile pasiunii sale, și el însuși, purtat pe căile plăcerii de a desena: „O, sfinte vânător, Hubert, am cunoscut surpriza ta”: a-l întâlni „pe Cel care vrea sufletul meu și l-a prins pentru totdeauna” și „vine să-și reclame locul într-o inimă pe care El o stăpânește”, îndreptându-i atenția către ceea ce contează de fapt.

Un Dumnezeu care, „în fecunda și salutara sa gelozie, după ce l-a prins, cum nu îl lasă, sufletul nostru! Cum știe ca până și în fantezie să se insinueze, și apoi să strălucească brusc!” Și exclamă autorul: „O, bună obsesie, o, sfântă încrâncenare! De a ne urmări peste tot, și peste tot a ne lua din nou / operă a marii, asprei, exigentei și tandrei iubiri”.

Căci, după cum spune poemul-rugăciune din dreptul desenului cu Inima lui Isus, „El știe să ne cheme pe cel mai secret nume al nostru / pe acel nume pe care doar un Dumnezeu îl poate descoperi / în adâncul ființei atinse până în substanța sa”.

Monseniorul a vrut să stea laolaltă, în același album, atât fantezii nevinovate –  o destindere a spiritului – cât și expresia celei mai intime devoțiuni: Crucea, Inima Preasfântă a lui Isus, Sfânta Euharistie. O îngemănare care reflectă viața. Sfinții nu sunt lipsiți nici de umor, nici de fantezie, nici de spirit ludic sau alte trăsături umane. Au pasiuni și preferințe, talente și interese. Ei sunt cei care, la divina vânătoare, s-au lăsat prinși cu totul de Vânător, cel care, parafrazând troparul Rusaliilor în liturghia bizantină, „a vânat lumea” prin cei care sunt discipolii lui. Iar Monseniorul, cu tot ce era el, s-a lăsat pradă lui Isus, ajungând ca, mai apoi, să vâneze suflete pentru El.

                                                                                    Oana Dimcev