Anul trecut am încercat să urcăm pe vârf. Pe Negoiu. De fapt povestea e mai veche. După o tabără reușită, în 2016, câțiva dintre șefi am urcat pe „acoperișul României”, pe Viștea Mare – Moldoveanu (2.544 m). [...]

Consacrarea noului episcop de Timișoara

Consacrarea noului episcop de Timișoara
07 August
2018

Consacrarea noului episcop de Timișoara

La hirotonirea noului episcop de Timişoara, în numele Preasfințitului Mihai a participat părintele Constantin Oltean, vicar general, care a înmânat mesajul episcopului greco-catolic de București.

Redăm mai jos mesajul Preasfinţitului Mihai.

Excelenței Sale

Mons. József-Csaba Pál

Episcop de Timișoara

6 august 2018

Excelența Voastră,

Îndatoriri de apostolat neprevăzute mă împiedică să fiu de față la Sfânta Liturghie de consacrare, când veți primi deplinătatea Tainei Sfintei Preoții și veți fi instituit în rândul apostolilor. Mă reprezintă vicarul general al eparhiei, Mons. Constantin Oltean.

Bucuria acestei zile pentru Excelența Voastră, dar și pentru comunitatea catolică din România, cât și pentru mine personal, este să fim uniți sufletește pe calea care duce spre Cruce pentru a avea parte de harul cel mare al Învierii. Primiți, vă rog, așadar, acest semn de amintire și felicitare dimpreună cu omagiile mele frățești și cele mai alese urări de prosperitate, sfințire și fidelitate față de Hristos și Biserică.

Cu aleasă considerație, în comuniune de rugăciune

+ MIHAI Frăţilă

episcop greco-catolic de București