Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale. O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai - Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. [...]

Cine primește bucuria Crăciunului

Cine primește bucuria Crăciunului
22 Decembrie
2016

Cine primește bucuria Crăciunului

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului – 2016

Iubiți credincioși,

Ne bucurăm de aprinderea luminilor în orașe, de febra cumpărăturilor de Crăciun; regăsim reclamele cu scene emoționante și importanța cadourilor. Toate acestea uită, de fapt, ceea ce este mai important: personajul principal, Isus. Dumnezeu nu ne împiedică să ne bucurăm public de Crăciun, din contră, dar sărbătoarea lui este o taină de credință în care El este centrul. Pruncul dumnezeiesc ne invită să aprofundăm taina în rugăciune și să înțelegem de ce pentru Dumnezeu nu suntem „importanți” – cum se exprimă lumea profană -, ci suntem copiii săi iubiți.

Sfântul Vasile cel Mare spunea într-o predică de Crăciun: „Omule, ce-i de făcut cu tine? Până când Dumnezeu rămâne întru înălțime, nu-l vei căuta; când coboară lângă tine și-ți vorbește în trup, nu-l primești […].Să știi că din cauza aceasta Dumnezeu a venit în trup, fiindcă era necesar ca acest trup, loc al blestemului, să fie sfințit; pentru ca acest trup slab să fie întărit; pentru ca acest trup, străin de Dumnezeu, să-i fie aproape, ca acest trup căzut din rai, să fie readus în cer. Și care este locul în care lucrează Domnul pentru asta planul mântuirii? Trupul Sfintei Fecioare Maria”. Venind pe pământ și asumând trupul nostru muritor, Fiul lui Dumnezeu a resfințit natura vieții. Calea coborârii sale în lume, prin Maica Fecioară, este un drum sigur pentru noi ca să ne reîntoarcem la Domnul.

Folosindu-se de evenimente stabilite de mai marii vremii, Isus a coborât la Betleem cu discreție și fără să-și arate puterea. Prezența Domnului a stârnit împotrivire încă de la început, și deși a fost refuzat, alungat, persecutat, El continuă să ne spună că sărăcia noastră interioară nu ar fi putut niciodată să fie temei pentru bucurie dacă Dumnezeu nu ar fi devenit unul dintre noi. A renunțat la maiestatea dumnezeirii și s-a expus imediat greutăților acestei lumi, asumând, împreună cu firea noastră, durerea și pericolele ei; ne invită astfel să primim curajul mărturiei acestei bucurii. „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”(Ioan 16,33) – spune Domnul. Treizeci de ani, va trăi sub ascultare, neștiut de nimeni, așteptând să predice Evanghelia. Viața și cuvântul lui Isus vor dezvălui Inima Tatălui, dar îl vor conduce la Calvar. Cu blândețe și răbdare, va atinge sufletele rănite sau împietrite, câștigându-le pentru frumusețea adevărului, dar va trebui să-și verse sângele pentru noi. Isus se pune astfel stavilă în fața răului, arătându-ne în același timp și voința încrezătoare de a-l îndura. De aceea curajul credinței pe care Dumnezeu ni-l dăruiește, nu este unul oarecare, ci cel al Fiului său.

Dragi credincioși,

Colindele Crăciunului surprind bucuria și dragostea creștinului față de Familia Sfântă aflată în nevoie. Mergem la ieslea Domnului pentru a-i duce daruri, dar darurile pe care Pruncul le așteaptă sunt mai ales simțămintele sufletești și faptele bune. Când ajungem la Betleem ni se revelează profunda sărăcie a ieslei. „Cel pe care cerurile nu-l pot încăpea” – cum cântă liturghia – se așază mai prejos decât noi și se mulțumește cu ceea ce binevoim să-i lăsăm, cu speranța că va afla, cândva, loc în inimile noastre sărmane.

Păstorii și magii primesc bucuria, fiindcă și-au recunoscut așteptările în prezența Pruncului. Primii, pentru că erau mici și disprețuiți, iar Dumnezeu le-a vorbit pe limba lor; ceilalți, cu toată înțelepciunea lor, nu s-au sfiit să lase totul deoparte pentru a contempla măreția smerită a lui Dumnezeu făcut om. Vom primi, oare, și noi bucuria de la ieslea Betleemului? Cu siguranță, dacă ne-am recunoscut mai întâi sărăcia și neputința printre falsele străluciri sau asigurări ale acestei lumi.

Iubiți fii sufletești,

Am petrecut de curând o noapte la un spital de urgență, însoțind pe cineva din familie. Am fost surprins să întâlnesc atât de puțină gentilețe. Tristețea și răceala sufletelor din spital – prin definiție, loc de tămăduire și speranță într-o societate creștină – erau aici, din păcate, la ele acasă. Să ne mai mirăm, atunci, de ce și astăzi – ca și în timpul venirii sale în lume – Isus nu află loc decât la margine? Am putea, oare, să fim senini sau generoși, dacă îl căutăm pe Isus doar pentru a-i cere ocrotire față de ceea ce nu ne convine, pentru a ne realiza interesele sau pentru a afla sprijin părerilor noastre? Cum s-ar putea revela bucuria întâlnirii cu Isus, dacă vom continua să considerăm Evanghelia un „cod” de legi imposibil de ținut? De parcă adevărul lui Domnului s-ar reduce doar la „ceea ce ai voie să faci” și la „ceea ce nu ai voie să faci”!

A trăi cu credință în Dumnezeu – așa cum ne invită Hristos – este, mai întâi de toate, prietenia cu El și bucuria de a ne ști iubiți de El.Nu putem fi buni și iertători doar dacă avem bani sau n-avem necazuri. Am primit menirea de a trăi aceleași simțăminte care au fost în Hristos (Cf. Filipeni 2,4-5). Din întâlnirea cu Isus – care nu ne scutește de încercări sau dureri, dar cere prețul dăruirii de sine – se nasc, așadar, nevoia și atașamentul față de moralitate.Numai dacă a reușit să ne schimbe viața, Dumnezeu poate să arate, în sfârșit, prin noi că Evanghelia nu e o zestre depășită, ci darul mântuirii sale. Mărturisind prin viața noastră străduința de a corespunde iubirii Fiului său – prin dragoste, compasiune, prin iertare și generozitate față de semeni, prin respect și pace – vom primi binecuvântare și-i vom da, în același timp, lui Dumnezeu o mână de ajutor pentru binele lumii.

Dragii mei,

Bucuria Nașterii Domnului este, în primul rând, un dar sufletesc. Cerând-o asupra sufletelor noastre, vă doresc Sărbători sfinte, cu haruri îmbelșugate și cu inima deschisă întru ajutorarea semenilor. Bucuria adevărată – spunea Monseniorul Ghika – vine întotdeauna fără să aducă cuiva suferință. Anul Nou 2017, al Centenarului Aparițiilor de la Fatima, să ne fie sub semnul Inimii Neprihănite a Mariei, pentru ca lumea să regăsească drumul spre Pruncul cel dumnezeiesc.

Cu arhierești binecuvântări,

+ MIHAI, episcop