Împins de la spate de soție, vizionarul de la Tre Fontane, comunistul Bruno Cornacchiola, a făcut devoțiunea celor nouă vineri. În cele din urmă, Fecioara Maria i-a apărut, transformându-l, din persecutor al creștinismului, în convertit. Și Alphonse Ratisbonne a pus la gât Medalia Miraculoasă pentru a face hatârul unei doamne din cercul său de cunoștințe, iar Maica Domnului a obținut pentru el harul convertirii. Margareta Maria Alacoque i-a cerut regelui Franței, din partea lui Isus, un lucru aparent simplu: să consacre Franța Inimii Preasfinte și pună pe stindardul francez semnul acesteia. Din păcate, regele nu a ascultat chemarea divină. [...]

Cercetașii din București au deschis un nou drum de aventură și credință

Cercetașii din București au deschis un nou drum de aventură și credință
22 Octombrie
2016

Cercetașii din București au deschis un nou drum de aventură și credință

Sâmbăta, 22 octombrie 2016, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, a avut loc Deschiderea Anului Cercetășesc 2016-2017. Grupul din București a urmat astfel grupurilor de cercetași din Oradea și Râmnicu Vâlcea din Asociația Cercetașii Români Uniți în deschiderea ceremonială a unui nou parcurs de aventură și credință pentru tineri.

Celor trei patrule de cercetașe (Veverițe, Ratoni și Vulpi) și două de cercetași (Vulturi și Ornitorinci) din grupul „Episcop Vasile Aftenie” din București li s-au adăugat două patrule de cercetașe (Căprioare și Vipere) și una de cercetași (Girafe) din grupul „Sfântul Francisc”, Râmnicu Vâlcea, o patrulă nou înființată din Focșani (Scorpionii), o patrulă de la Organizația Națională Cercetașii României, pui de lup și lupișori.

La careul de deschidere au fost investiți toți șefii de patrule, a fost făcută trecerea de la cercetași la drumeți a lui Nicoară, un pilon al grupului „Sfântul Francisc” din Râmnicu Vâlcea, și și-a depus promisiunea Mircea din patrula vulturilor. De asemenea a fost anunțată și tema spirituală a acestui an: „Acela care va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitor al vostru.” – Marcu 10, 43.

Apoi a urmat Marele Joc atent pregătit de metriză, care a constat în diverse probe prin care participanții fie au dobândit cunoștințe noi, fie le-au testat pe cele pe care le-au dezvoltat în taberele desfășurate vara aceasta. Întregul eveniment s-a încheiat cu un Te Deum în catedrală, toți cercetașii rugându-l pe Dumnezeu să le ofere un an cercetășesc binecuvântat, plin de învățături și de trăiri unice și sfinte.

Deschiderea anului cercetășesc 2016-2017

Maria Moșneag