Împins de la spate de soție, vizionarul de la Tre Fontane, comunistul Bruno Cornacchiola, a făcut devoțiunea celor nouă vineri. În cele din urmă, Fecioara Maria i-a apărut, transformându-l, din persecutor al creștinismului, în convertit. Și Alphonse Ratisbonne a pus la gât Medalia Miraculoasă pentru a face hatârul unei doamne din cercul său de cunoștințe, iar Maica Domnului a obținut pentru el harul convertirii. Margareta Maria Alacoque i-a cerut regelui Franței, din partea lui Isus, un lucru aparent simplu: să consacre Franța Inimii Preasfinte și pună pe stindardul francez semnul acesteia. Din păcate, regele nu a ascultat chemarea divină. [...]

Centurionul, autoritatea și certitudinile esențiale

Centurionul, autoritatea și certitudinile esențiale
17 Iulie
2016

Centurionul, autoritatea și certitudinile esențiale

Cei doi pași ai credinței

 Între două vindecări, cea a unui lepros și a soacrei lui Petru, Isus are timp pentru un soldat păgân (Matei 8,5-15).

 Centurionul din evanghelie nu pune întrebări. Nici măcar nu cere ceva. Își expune problema care-l macină: sănătatea slujitorului său. E convins că e suficient, având încredere că Isus nu va întârzia să reacționeze. Este primul pas al credinței.

 Prins între  necesitatea de a respecta evreilor separarea lor religioasă de neamuri și respectul față de disciplină, de autoritatea care contează la ceasuri critice, centurionul se deschide credinței. Actul său de credință primește valoare prin autoritatea prezenței lui Isus și nevrednicia proprie care primește harul. Disciplina, autoritatea, ascultarea – trei lucruri care fac viața unui soldat și după care funcționează armata – îi descoperă centurionului al doilea pas al credinței.

Cheia de lectură pentru viața sufletească stă sub semnul recunoașterii celor două atitudini de încredere. Încrederea centurionului îndreptată spre Isus, pe de-o parte, dar și încrederea Domnului față judecata sănătoasă și onestă a unui om care, sub ascultare, știe cel mai bine că autoritatea nu e o ficțiune.

*

 Toate vindecările săvârșite după coborârea de pe Munte respectă o logică singulară: prioritatea întâlnirii cu Isus. Această întâlnire revelează apoi schimbarea efectivă vieții.

Dacă cei care l-au întâlnit pe Isus se schimbă cu siguranță, se „schimbă” și Fiul omului. Prin credința cu care e primit, prin bucuria pe care i-o aduce recunoașterea încrederii celorlați în persoana sa și deschiderea lor.

Această întâlnire cu centurionul, ca și toate celelalte întâlniri ale lui Isus, arată o certitudine esențială: în Isus se poate avea încredere. Întâlnirea cu El se petrece în mod real dacă sinceritatea și onestitatea sunt prezente în sufletul celui care îl caută. Cei care cred văd, de fapt, în Hristos răspunsul așteptărilor lor. Abia după aceea începe ucenicia, se fac cunoscute regulile, doctrina, ritualurile, morala.

*

Nu există alt drept la mântuire decât dragostea Domnului pentru suflete. Referința pentru a ne mântui este credința în Isus prin Biserică. În mântuire nu se intră ca într-o tagmă și nu există principii sau statute de castă. Cei care au făcut o meserie din apartenență, din teologie sau din nevoia spirituală riscă să se excludă singuri. Destinația lor finală e foarte plastic descrisă: vor plânge și vor scrâșni din dinți. E semnul că au ratat… la o diferență foarte mică.

 +Mihai, episcop