Pastorala de Paște a Preasfinției Sale MIHAI, episcop greco-catolic de București
Cucernici Părinți și iubiți credincioși,
Evanghelia după Ioan ne spune că Maria Magdalena nu l-a recunoscut pe Hristos înviat, decât atunci când El îi va rosti numele. Pe fiecare dintre noi Dumnezeu ne cheamă pe nume, dar nu-i putem recunoaște glasul, dacă ne lăsăm copleșiți de amploarea Răului și încremenim în necaz. Nu ne mai rămâne atunci decât certitudinea eșecului și s-ar putea să pierdem harul întâlnirii cu Dumnezeu.
Patima Domnului este rezultatul disprețului nostru față de dăruirea și de încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. Este răul pe care îl revărsăm peste Hristos venit în lume să descopere Inima milostivă a Tatălui. Dar jertfa lui Isus este, în același timp, și răspunsul Părintelui său pentru nerecunoștința și răul din inima noastră. „Veniți și vedeți locul unde a fost pus” – le spune îngerul femeilor, dar și fiecăruia dintre noi. Nu suntem scutiți de a da ochii cu locul durerii consumate pentru ca să ne convertim la lumină. Acest loc ne reamintește că Hristos și-a vărsat sângele pentru noi. De aceea, în dimineața Paștelui, mormântul gol are rolul de a zgudui din temelie conștiința strâmtă pe care o avem despre Dumnezeu, invitându-ne să vedem cine este El pentru noi.
Mormântul Domnului este într-adevăr „izvorul învierii noastre”. Isus s-a încrezut în Tatăl, iar Tatăl îi răspunde cu învierea. Îngerul le va cere femeilor să nu se teamă. Ele îl caută într-adevăr pe Cel răstignit, dar nu știu că Același răstignit a înviat. Or aici, în învierea Celui înfrânt, se află miezul bucuriei pascale. Este victoria Celui care a ales calea adevărului și viața iubirii cu prețul vieții. Este istoria noastră vie, de credință din ultimii câțiva zeci de ani.
Dragi credincioși,
Episcopul mărturisitor Iuliu Hirțea, la moartea sa din 1978, a lăsat scris în testament următoarele cuvinte: „m-au ținut închis săracii cu duhul și mintea, crezând că Dumnezeu poate fi închis în nacelă de oțel și gratii. Sărmanii de voi, vă compătimesc și vă iert, (…) Las ca testament, haitei de lupi atei, iertarea, iar vouă, iubiților mei, binecuvântarea și să-mi urmați sfaturile. Să nu uitați niciodată, să fiți buni creștini, să vă iubiți țara și neamul ca pe voi înșivă, să vă educați copiii în dragoste și iubire, să nu uitați că faceți parte din Biserica Greco-Catolică, întemeiată pe Petru, pe temelia Romei”. Într-adevăr, experiența crucii trăite de Biserica noastră, bucuria întâlnirii cu Isus înviat s-a revelat ca fidelitate a lui Dumnezeu față de cei care au continuat să spere, să creadă și să iubească.
Cu toate acestea, învierea Domnului nu este comparabilă regăsirii unui lucru pierdut sau reparației unui lucru stricat. Nu este nici o simplă eliberare de vreo grijă trecătoare. Este o nouă viață. Această certitudine transfigurează existența și credința, nu satisfacțiile revanșarde care apar după ce pericolul a trecut. Crucea lui Hristos ne reamintește că se câștigă doar atunci când știm să pierdem. În ceasurile de tristețe, când ne-am fi dorit să auzim din partea lui Dumnezeu mângâierea chemării „vino!”, El ne cerea precum Magdalenei „să mergem!” în întâmpinarea semenilor. Or pentru ca să cobori la necazul sau suferința celorlalți, e nevoie într-adevăr de încrederea celui care se dăruiește și de simțul golirii de sine care arată, astfel, credința vie. Dumnezeu ne deschide tocmai harului întâlnirii lui prin credință, cerându-i Magdalenei să nu-l rețină. „Să iubim ceea ce ne scapă, să-l iubim pe Cel care se îndepărtează și, mai ales, să ne bucurăm că El pleacă spre Cer pentru a mijloci ceea ce e spre binele nostru!”.
Adevărul credinței ne ține legați de semeni. Acest adevăr spune că o convertire adevărată nu este doar o simplă trecere de la lucruri rele la lucruri bune, ci trăirea legăturii cu un Dumnezeu iubitor și îndurător care ne invită să fim sfinți. În Vinerea Mare, tăcerea Tatălui s-a rupt numai în glasul tâlharului din dreapta, care a intrat în Rai odată cu Hristos, și în mărturia de credință a sutașului păgân, care a recunoscut măreția lui Isus din moarte: „Cu adevărat Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Așadar, reîntoarcerea la realitatea crudă a Crucii este un har indispensabil pentru a primi harul cel mare al învierii.
Iubiți credincioși
Maica Tereza de Calcutta spunea: „Nu e important să facem lucruri mari, ci să le facem cu o mare iubire”. Aș dori să mulțumesc cu această ocazie credincioșilor care, prin suferințele lor, se unesc cu Crucea lui Isus. Oferindu-vă greul lui Hristos, nu numai că nu pierdeți nimic, dar Dumnezeu vă primește nestematele durerilor pentru a-i reîntoarce pe cei tineri la credință. Greutatea unită cu jertfa Domnului devine rugăciune și comuniune, ne apropie mai mult de El, dându-i ocazia de a culege sufletele pierdute.
Nu trebuie să fim surprinși că îngerul îi va numi în continuare „ucenici” pe apostoli. Ei, care au trădat, vor trebui să se întoarcă și să fie martorii adevărului că Dumnezeu îi rămâne credincios omului și că, acordându-li-se iertarea, El nu le va fi dator cu nimic. La fel ca ucenicii, Maria Magdalena a recunoscut Viața dincolo de moarte, fiindcă a trăit mai întâi moartea în propria sa viață. Isus a scos din ea șapte diavoli; fusese o ființă restabilită, împăcată, iertată. Știa, într-un fel, prețul libertății. De aceea, istoria vie a păcătosului iertat, care a trecut de la întuneric la lumină prin har, rămâne fundamentală pentru credința în înviere, până la sfârșitul veacurilor. Pe drept cuvânt,episcopul Iuliu Hossu spunea, reasumând corect istoria persecuției Bisericii: „A ierta și a face binele aproapelui, pe toți ni i-a făcut aproape Domnul. Acestea sunt actele suveranității noastre cu care ne-a investit Dumnezeu”Nu este, oare, aceeași taină a înfrângerii care se preschimbă în victorie?
Dragi prieteni,
Cântăm la Slujba de Înviere: Din moarte la viață și de pe pământ la Cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”. Ne revine, așadar, misiunea să îndrăznim alături de Hristos. Cu acest gând, vă doresc curajul și mângâierea credinței pentru ca să aveți zile senine și depline bucurii! Așteptându-l pe Domnul, invocând asupra noastră ajutorul Maicii Preacurate, vă spun tuturor „Sărbători binecuvântate!” și „Hristos a înviat!”.
Cu arhierești binecuvântări
+ MIHAI, episcop
