Doi copii - de 10 și respectiv 11 ani - sunt de azi sfinți: sfânta Jacinta și sfântul Francisco de la Fatima. În scurta lor viață de copii simpli, de la țară, Dumnezeu s-a folosit de ei pentru a spune lumii [...]

Cea mai mică dintre catedrale

Cea mai mică dintre catedrale

Din umilinţa lui Atanasie a ieşit mântuirea noastră! Fără unirea în credinţă cu Roma, nu erau şcoli mari din străinătate pentru ucenici români, aspri în ale învăţăturii, nu era mai ales, acea mare şcoală pentru inima poporului nostru, care a fost Roma însăşi

Nicolae Iorga

Cea mai mică dintre toate catedralele Bisericii Catolice, biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă, în care cu greu încap 150 de persoane, este sfințită de jerfa unori mari mărturisitori pentru Hristos.  Aproape fiecare păstor al acestei biserici înainte de instalarea comunismului a îndurat prigoana și a sfârșit în închisoare ori în lagăr.

Ca o prevestire a jerfelor ce aveau să urmeze în anii `40 – `50, PS Demetriu Radu, ce fusese primul paroh al comunității greco-catolicilor ardeleni din București și cumpărase în 1892 terenul pe care s-a construit bisericuța, a murit în 1920 în urma atentatului cu bombă din Senatul României, acțiune făptuită de comuniști.

Lui Demetriu Radu, i-a urmat ca paroh „la Polonă” tânărul preot greco-catolic Ioan Bălan. El a fost primul preot slujitor în bisericuța ridicată în 1909, la a cărei sfințire au luat parte PS Raymund Netzhammer, arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, și Prințul Vladimir Ghika. Ioan Bălan avea să devină ulterior episcop greco-catolic. A fost arestat în 1949, a supraviețuit închisorii de exterminare de la Sighet, dar a murit în 1959 sub arest la mănăstirea ortodoxă de la Ciorogârla.

PS Vasile Aftenie, numit în 1940 primul episcop auxiliar greco-catolic pentru București și Vechiul Regat, fusese între 1934-1938 primul protopop unit al Capitalei. Ca preot și apoi episcop a slujit în lăcașul, ce avea să fie ridicat la rangul de biserică vicarială, „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă. PS Aftenie a fost scos din reședința episcopală în august 1948: „Vin vremuri grele pentru biserica noastră … În curând voi fi arestat, dar nu îmi voi întina sufletul cu păcatul trădării, chiar dacă îmi vor oferi lumea toată.” I-a fost oferit scaunul de Mitropolit al Moldovei. A refuzat, a fost torturat, dar a rămas neclintit: „eu n-am nici neam, nici suflet şi nici credinţă de vânzare.” A murit în 1950 la închisoarea Văcărești fiind primul episcop martir al Bisericii Române Unite.

Tit Liviu Chinezu, protopop al Bucureștilor în timpul episcopatului lui PS Vasile Aftenie, a fost și el arestat în 1948. Biserica Catolică a numit în clandestinitate alți șase episcopi care să-i dubleze pe cei arestați. În noaptea de Paști a anului 1949, Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop la mănăstirea Căldărușani, unde erau deținuți ierarhii Bisericii Greco-Catolice. A murit în 1955 în închisoarea de la Sighet.

După arestarea episcopului Aftenie și a protopopului Bucureștilor Tit Liviu Chinezu, Nunțiatura Apostolică l-a numit în clandestinitate ca Vicar General al Bucureștilor pe părintele Zenovie Pâclișanu, marele istoric, diplomat,  secretar al Adunării Naționale de la Alba iulia  și membru corespondent al Academiei Române. Și părintele Zenovie Pâclișanu avea să fie arestat în 1949. A supraviețuit temniței de la Sighet, dar a murit în închisoarea Jilava în 1958.

După arestarea tuturor păstorilor, credincioșii greco-catolici din București au găsit îndrumare spirituală la Fericitul Vladimir Ghika, care a mai rămas o vreme în libertate. Prințul Vladimir Ghika ținuse la biserica „Polonă” conferințe pentru tineri greco-catolici și ortodocși sub egida Asociației Studenților Români Uniți. Părintele greco-catolic Matei Boilă a descris recent acele vremuri și rolul Fericitului upă 1948: „pentru credincioșii greco-catolici din București, Monseniorul Ghika a fost în anii `40 și începutul anilor `50 o adevărată instituție. El era păstorul providențial care aduna în jurul lui turma atât de lovită de bolșevism.” A fost arestat în 1952 și a murit în 1954 la închisoarea Jilava.

Gelu Trandafir

 

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” de pe strada Polonă a fost ridicată la 1909 de Raymund Netzhammer, Arhiepiscop latin de Bucureşti, pentru românii greco-catolici stabiliţi în Vechiul Regat. Respectul şi dragostea sa nemărginită pentru răsăritul creştin au fost hotărâtoare în alegerea arhitectului şi a stilului arhitectonic, a iconostasului, a frescei interioare şi a mobilierului bisericii. 

Arhiepiscopul a încredinţat această lucrare arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, cel mai bun specialist în arhitectura moldovenească a epocii lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş – stil ce caracterizează şi biserica Sfântul Vasile.

Episcopul Raymund Netzhammer a dorit ca împodobirea bisericii să fie încredințată Școlii de la Abația Beuron (Germania) și executată de pictorii bisericești Gottfried Schiller și Iulius Ostermaier din Ravensburg, care au folosit tehnica culorilor minerale a lui A. W. Keim.

Vincenţiu Cernea