Invitație la fericire – așa poți să rezumi, în doar trei cuvinte, evenimentul organizat duminică, 14 iulie, de Librăria Humanitas din Râmnicu Vâlcea, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul“. [...]

Știri

Statul român şi cultele religioase, simpozion în Amfiteatrul Bibliotecii Naționale a României
03 Iunie
2014

Statul român şi cultele religioase, simpozion în Amfiteatrul Bibliotecii Naționale a României

La Auditoriumul Bibliotecii Naționale a României în 3 iunie 2014 sub patronajul Secretariatului de Stat pentru Culte a fost organizată de ISD “Ovidiu Șincai” conferința cu tema: “Dimensiunea socială a relației dintre statul român și cultele religioase”. Intervențiile participanților au încercat să răspundă la întrebările: Care sunt aspectele și efectele sociale ale parteneriatului dintre statul român și cultele religioase? Este acest parteneriat în consonanță cu democrația? Cum s-ar putea dezvolta acest parteneriat în orizontul întăririi cetățeniei democratice în România? În cuvântul său PS Mihai, episcopul  greco-catolic de București, a subliniat rolul Bisericii Catolice în domeniul social prin școlile și asociațiile sale caritabile. În Romania, [...]

Sfinţirea Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia
02 Iunie
2014

Sfinţirea Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia

Duminică, 1 iunie 2014, Preasfințitul Mihai, Episcop al Eparhiei "Sfântul Vasile cel Mare" de București, a sfințit Biserica "Nașterea Maicii Domnului" din Alba-Iulia. In altarul biserici au fost asezat moaștele Fericitului Martir Vladimir Ghika. Construcția bisericii Nașterea Maicii Domnului a început în 2005, prin modificarea clădirii dezafectate a unei foste centrale termice. Lucrările au luat sfarsit în 2008. În același an, parohul comunității, Pr. Adrian Dobrin i-a încredințat tânărului preot Radu Roșu – discipol al maestrului Ivan Rupnik SJ – misiunea realizării in mozaic a iconografiei iconostasului și a pereților laterali ai bisericii. [...]

Sfinţirea Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia
02 Iunie
2014

Sfinţirea Bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Alba-Iulia

Preasfințitul Mihai, Episcop al Eparhiei "Sfântul Vasile cel Mare" de București, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi o mulţime de credincioşi, a sfințit duminică, 1 iunie 2014, Biserica "Nașterea Maicii Domnului" din Alba-Iulia. În altarul bisericii alături de hrisovul au fost așezate moaștele Fericitului Martir Vladimir Ghika. După şapte ani, în care roadele unui dialog interconfesional cu Biserica Ortodoxă Română pentru recuperarea lăcașurilor de cult avute în oraşul Unirii înainte de desfinţarea brutală din 1948 de către statul comunist a Bisericii Române Unite nu s-au materializat, Mitropolia Blajului a dorit ridicarea unei noi biserici în partea centrală a oraşului. Construcția bisericii parohiei [...]