Deschiderea anului școlar 2019-2020 la Liceul Greco-Catolic "Timotei Cipariu" s-a facut în prezența Nunțiului Apostolic Excelența Sa Miguel Maury Buendia și a Preasfinției Sale Mihai Fratila. [...]

„Cardinalul, evreii şi Ardealul”, o nouă „istorie încâlcită” sâmbătă, la TVR 2

„Cardinalul, evreii şi Ardealul”, o nouă „istorie încâlcită” sâmbătă, la TVR 2
12 Februarie
2015

„Cardinalul, evreii şi Ardealul”, o nouă „istorie încâlcită” sâmbătă, la TVR 2

Pe 14 februarie, serialul „Istorii încâlcite” prezintă povestea cardinalului Iuliu Hossu şi a luptei sale pentru salvarea românilor şi evreilor din calea persecuțiilor regimului de la Budapesta. Sâmbătă, de la ora 13:30, la TVR 2 şi TVR+.

În timpul celui de-al doilea război mondial, cu nordul Ardealului ocupat de regatul Ungariei în urma Dictatului de la Viena, românii și evreii erau priviți ca niște cetățeni de mâna a doua, iar singurii care puteau să le ia apărarea în acele vremuri tulburi au fost liderii religioși.

Episcopul greco-catolic de Gherla-Cluj, Iuliu Hossu, deși senator de drept în parlamentul interbelic al României, nu a ezitat să rămână alături de credincioșii săi în teritoriul ocupat de maghiari şi nu a pregetat să îi ajute pe evreii persecutați de regimul de la Budapesta.

Cum a reușit Iuliu Hossu să păcălească vigilența autorităților? Aflăm de la preotul Alexandru Nicula, un martor al acelor vremuri tulburi. În calitate de secretar personal şi apropiat al lui Hossu, el a trăit intens atât ocupația maghiară din Ardealul de Nord, cât și vremurile tragice care au urmat pentru greco-catolici după război.

Alexandru Nicula, împreună cu Iuliu Hossu, a participat la salvarea a sute de evrei, i-a ajutat să treacă granița, i-a ascuns sau i-a botezat, de teama deportării. Problemele însă nu s-au terminat odată cu al doilea război mondial. Regimul comunist proaspăt instalat l-a închis în pușcăriile și lagărele de muncă forțată.

Personajul din această săptămână este o cronică vie a evenimentelor care au schimbat pentru totdeauna istoria, iar episodul de sâmbătă, 14 februarie, este difuzat, în semn de preţuire, chiar în ziua în care Alexandru Nicula împlinește venerabila vârsta de 102 ani.

O serie de Toma Roman jr. Realizatori: Roxana Iordache şi Călin Petrescu, Producător: Dan Micu.

sursa: www.tvr.ro