Bunavestire – pe drum greu, alături de Maica Domnului, dincolo de arcul carpatic

Bunavestire – pe drum greu, alături de Maica Domnului, dincolo de arcul carpatic
25 Martie
2017

Bunavestire – pe drum greu, alături de Maica Domnului, dincolo de arcul carpatic

Uimiți de fastul și bucuria Sărbătorii Crăciunului, adesea uităm că începutul tainic al mântuirii noastre este, de fapt, la Bunăvestire, nu la Crăciun, prin acel „da” rostit pentru totdeauna de Fecioara Maria. Din acel moment Isus parcurge mersul ființei umane de la embrion până la naștere, cât se poate de tainic și smerit.

Nu întâmplător scena Buneivestiri este reprezentată pe ușile centrale ale iconostasului – poarta de acces către Împărăția Cerească. Astfel, meditând cu ochii ațintiți la scena înfățișată în centrul iconostasului, realizăm că la Bunăvestire începe întruparea Fiului în sânul Fecioarei Maria, după cum zice troparul sărbătorii:

„Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face, iar Gavril harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să−i cântăm: Bucură−te cea plină de har, Domnul este cu tine!”

Cei binecuvântați cu darul pruncilor au experimentat plenar schimbarea profundă adusă în viața de credință, de familie și personală de acel „da” pe care l-au rostit în primele clipe, în acele momente de nesiguranță, precaritate și uimire de la începutul sarcinii. Cel mai adesea, presiunea socială ori condițiile de trai stau împotrivă deschiderii către (o nouă) viață. Intrăm într-o lume plină de incertitudini. Când privim înapoi vedem că cele mai multe multe sunt ridicole: „vai, dar nu aveți nici măcar mașină încă!”, sau – „dar unde veți sta voi cu copilul într-o garsonieră?”, ori – „unde vă veți înghesui cu trei copii în două camere?”, cu „patru copii în trei camere?” ș.a.m.d.

Ca părinte trăiești acest anunț, al bunei-vestiri personale, cu bucurie și nesiguranță, căci pătrunzi în teritoriu necunoscut. Ai totuși câteva jaloane ferme: imaginezi și gândești nașterea pruncului, Botezul, Mirul… Soții încep atunci un drum de credință. Sufletele credincioase intră în necunoscut, dar cu certitudinea voinței lui Dumnezeu.

Imediat după instalarea PS Mihai ca episcop al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București, în septembrie 2014, Bunavestirea fost stabilită sărbătoare patronală. Ceea ce la început a îmbrăcat straiele unei hotărâri pragmatice, binevenite – hramul micuței noastre catedrale bucureștene din 1 ianuarie fiind incomod pentru celebrări – se poate dovedi a fi destinul, misiunea celei mai noi episcopii greco-catolice din România: începutul unui drum tainic, smerit al acestei biserici dincolo de arcul carpatic. Este un drum înrădăcinat în Bunavestire – adică în Evanghelie, după tâlcuirea în grecește a expresiei –, parcurs în condiții precare, dar alături de Maica Domnului. Și nu este puțin lucru: Ea a arătat deja la poalele Crucii că nu ne va părăsi niciodată. Nu ne va lăsa să pierim pe cale, căci Maica Domnului a spus „da” pentru totdeauna.

Gelu Trandafir