Bucuria revederii, emoția unui nou început de drum

Bucuria revederii, emoția unui nou început de drum
21 Octombrie
2018

Bucuria revederii, emoția unui nou început de drum

Sâmbătă, ca în fiecare an la mijloc de octombrie, în umbra micuței catedrale greco-catolice de pe strada Polonă, grupul „Episcop Vasile Aftenie” al Cercetașilor Români Uniți din București a repornit aventura cercetășească.

Deschiderea anului cercetășesc a readus împreună cercetași și cercetașe, lupișori și pui de lup, drumeți și călăuze, părinți și prieteni. Un eveniment marcat de bucuria revederii, dar și de emoția începutului unui nou drum de aventură și credință, drum care va culmina cu tabere de vară din 2019 și cu participarea unui Clan și a unui Foc la Euromoot 2019, la Roma.

Cercetașii din București au început anul cercetășesc sub cuvintele Mântuitoului: „Cine-i credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari. Și cine-i nedrept în cele mai mici lucruri, nedrept este și în cele mari” – tema spirituală de anul acesta a Cercetașilor Români Uniți, tema tehnică fiind „transmisiuni și comunicații”.

Sâmbătă, la ceremonia de deschidere, ne-au fost alături cei mai „vechi” dintre noi – dna. Maria Dunca-Moisin (Lili Dunca), pr. Andrei Mărcuș – îndrumătorul nostru spiritual – și Mihai Zanfir – comisarul general al Cercetașilor Creștini Români – căruia îi mulțumim pentru efortul făcut de a veni în București pentru acest eveniment, cuvintele calde și susținere. Iulia și pr. Victor Ostropel ni s-au alăturat, venind de la Râmnicu Vâlcea; grupul CRU – „Sfântul Francisc” a avut deja deschiderea anului cercetășesc.

Cercetașii din capitală s-au bucurat de vremea frumoasă de toamnă (care a făcut de rușine prognozele posomorâte) și de binecuvântările PS Mihai – episcop greco-catolic al Bucureștilor și părintelui Zamfir, un prieten vechi al grupului CRU din București. Trei pui de lup și un lupișor au părăsit Cetele și au urcat în Trupele cercetașelor și cercetașilor, cele trei șefe de patrulă de la Ratoni, Veverițe și Bufnițe au fost investite, iar doi cercetași au intrat în Clanul Drumeților.

Cu rucsacii în spate „și perechea de bocani”, imediat după binecuvântarea PS Mihai, cercetașii au plecat spre gară și de aici la Timișu de jos, în prima ieșire a Trupei din acest an. Au ajuns la Cabana Sava-Bunloc din masivul Piatra Mare seara, la lumina frontalelor, contemplând luminile Brașovului care se întindea la picioarele lor.

G.T.

Persoană de contact:
Lucia Trandafir
Comisar național – Cercetașe – 0726.521.032