Ziua de duminică, 29 septembrie, a.c. a fost așteptată cu entuziasm și a fost încărcată de emoție și bucurie pentru Cercetașii Creștini Români din București și din Focșani. [...]

„Biserica lui Isus între români”

„Biserica lui Isus între români”
22 Noiembrie
2018

„Biserica lui Isus între români”

„Lumina luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Io. 1, 5), ne spune Hristos. În centrul istoriei stă bătălia pe care El o duce împotriva întunericului, și tot ceea ce se întâmplă la suprafața lucrurilor și se poate consemna în izvoarele istorice, este până la urmă pentru cel care crede… doar o notă de subsol. Cu alte cuvinte, Isus Hristos devine un „semn al contradicției”, o piatră de poticnire, ce promite apoi și Bisericii una fondate de el, că va împărtăși aceeași soartă. Istoria dovedește apoi că această profeție se va împlini în două feluri pentru Biserică: fie prin persecuție, fie prin rușinea provocată de propria-i decădere morală. În ambele cazuri, provocarea creștinului a fost de a rămâne cu acest Trup mistic Răstignit, fie de către puterile lumii, fie de către păcatele proprii, împărtășind singurătatea și scandalul acestui nou semn de contradicție.

Ce înseamnă acest lucru? Că Biserica Română Unită, reintrată în comuniune cu Roma în 1700, nu avea cum să nu treacă prin ceva similar. Episcopul Ioan Suciu scria în 1948: „Biserica lui Isus între români are nevoie de o hlamidă de purpură, de un nimb de slavă”, lipsindu-i „sigiliul Rănilor Răscumpărătorului iubit”. Aceasta este o perspectivă exclusiv creștină, un paradox de neînțeles fără credință. Nimeni din această lume nu își dorește să sufere; nici Fiul și nici Tatăl nu au dorit așa ceva pentru om. Doar că păcatul a schimbat totul, Crucea a devenit inevitabilă iar suferința a fost transfigurată pentru a deveni, odată asumată, un gest de iubire.  „Acum mă bucur de suferințele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col 1, 24). Cuvântul acesta răsuna deja în inimile ierarhilor în 1948. Era ca și cum masca timpului istoric căzuse și împreună se aflau Sfântul Pavel, Petru, toți sfinții martiri și, în sfârșit, clerul greco-catolic –  întărindu-se unii pe alții, rugându-se, fiind gata pentru moarte.

Biserica lui Isus între români”: în aceste simple cuvinte e rezumată întreaga teologie a istoriei, simțămintele profund supranaturale ale acelei generații. Ele desemnează un drum: Biserica lui Isus într-un timp și într-un loc alese de Dumnezeu. Revelația nu ne spune dacă fiecare popor are un rol în istoria mântuirii, dar ne asigură că, într-adevăr, „Lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”. Depinde de noi, ca persoane și ca popor, dacă ne vom lăsa îmbrățișați de această Lumină. A face cât mai mulți pași spre această Lumină este rostul trecerii noastre prin lume.

+ MIHAI, episcop

(text apărut în Foaia de Postul Crăciunului 2018)