Clopotele catedralei Sfântul Vasile cel Mare din București sună deja a jale. O pagină glorioasă a istoriei se încheie, nu şi mărturia demnității, curajului şi simplităţii Regelui Mihai - Suveranul tuturor românilor, pe drept cuvânt. [...]

Alegerile episcopului Vasile Aftenie

Alegerile episcopului Vasile Aftenie
14 Iulie
2016

Alegerile episcopului Vasile Aftenie

Pe 14 iulie 1899 s-a născut episcopul Vasile Aftenie. Dacă privim mai îndeaproape istoria lui, vom înțelege că harul martiriului, de cele mai multe ori, se pregătește o viață întreagă. Căile Providenței, aparent obscure, capătă claritate când sunt citite retroactiv. Măreția supunerii Sfintei Fecioare la Cuvântul lui Dumnezeu de la Bunavestire devine înțeleasă pentru oameni abia după moartea și învierea lui Isus. Tot astfel, în parcursul personal al episcopului Aftenie, o succesiune de DA-uri oferite Domnului pregătesc acel moment final în care el refuză compromisul, aderând la voința divină cu prețul vieții.

Dacă nu ar fi ajuns la București, mai întâi ca protopop, apoi ca episcop auxiliar, poate că Vasile Aftenie nu ar fi sfârșit în închisoare. Rămânând dascăl blăjean, poate ar fi supraviețuit, chiar dacă ar fi fost aruncat în închisoare, nefiind în ierarhia Bisericii și vizat atât de mult de autorități. Sau poate ar fi slujit clandestin, în catacombă, ca atâția alți preoți greco-catolici care au reușit să păstreze credința vie în sufletele multora. Sunt doar speculații, dar cert este că o alegere atrage o alta, iar drumul bucureștean avea să ducă, în cele din urmă, la martiriu.

Fiind interpelat de către vicarul general Iacob Popa cu privire la eventuala numire ca protopop la Bucureşti, cu 11 zile înainte de numirea oficială, pe 3 iulie 1934, Vasile Aftenie îi răspundea într-o scrisoare:

Nu m-am gândit nicicând la acest post bisericesc. […] avându-mi eu situaţia mea în biserică de nouă ani. M-am obişnuit cu slujba pe care o deţin. Mai mult am început să pătrund materia încredinţată mie la Academia Teologică şi am îndrăgit-o.

Urmează o enumerare detaliată a situației materiale grele din familia sa: părinții bătrâni și neputincioși și copiii fratelui său decedat recent, în total 11 persoane care depindeau financiar de el. Și totuși, el renunță la cariera universitară pe care o începuse, deşi îi aducea satisfacţii intelectuale şi sufleteşti, pentru un post administrativ în Capitală, plătit de două ori mai puțin, în condițiile în care trebuia să se împrumute până și pentru banii de drum până acolo.

M-am căsătorit sufleteşte cu Biserica şi pentru ea am să muncesc, cum pot, până la sfârşitul vieţii1, afirmă viitorul episcop în aceeași scrisoare.

Desigur că Vasile Aftenie nu avea cum să anticipeze ce se va întâmpla la București 16 ani mai târziu: persecuția, închisoarea, moartea. Dar convingerea profundă că viața lui aparținea lui Dumnezeu era deja formată. Și acest DA, repetat de nenumărate ori după aceea, i-a dat tăria de a nu se lepăda de credință în ceasul încercării.

Cu siguranță, avem adesea tendința de a-i considera pe sfinți supraoameni. Să punem opțiunile lor eroice pe seama unor capacități pe care ei le-au avut, iar noi nu le avem. Să proiectăm asupra trecutului Bisericii aureola idealizării, în timp ce deplângem că lucrurile nu se mai fac ca în acele timpuri. Dar și alegerile noastre din prezent și fidelitatea față de Dumnezeu în lucrurile mici – chiar dacă nu ne vor conduce la martiriu, ca pe Vasile Aftenie – au un sens în drumul nostru spiritual.

1 Dimcev Alexis, M-am căsătorit sufletește cu Biserica. Drumul unui martir: Vasile Aftenie (1899-1950), București 2014