Deschiderea anului școlar 2019-2020 la Liceul Greco-Catolic "Timotei Cipariu" s-a facut în prezența Nunțiului Apostolic Excelența Sa Miguel Maury Buendia și a Preasfinției Sale Mihai Fratila. [...]

A veghea simțul interior printr-o viață de prietenie cu Dumnezeu

A veghea simțul interior printr-o viață de prietenie cu Dumnezeu
21 Ianuarie
2016

A veghea simțul interior printr-o viață de prietenie cu Dumnezeu

Slujba de la Catedrala greco-catolică din București dedicată unității creștine

Joi, 21 ianuarie a.c., la orele 17, a fost rândul Bisericii Greco-Catolice din capitală să fie gazdă pentru rugăciunea dedicată unității creștinilor.
Slujba – conținând textele biblice ale zilei – compusă din elementele de bază ale laudelor mici de seară (ceasul IX) și ale Paraclisului Maicii Domnului a oferit confesiunilor creștine prezente prilejul de a rosti, înainte de dezlegarea finală, o rugăciune specifică și o binecuvântare.
Au fost prezenți, pe lângă Nunțiul apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendia – căruia Preasfințitul Mihai i-a urat misiune rodnică ca trimis al Sfântului Părinte Papa Francisc, sub auspiciile acestor zile de rugăciune –, ierarhii Bisericii Romano-Catolice, IPS Ioan Robu și PS Cornel Damian, arhiepiscopul armean IPS Datev Hagopian, domnul episcop vicar evanghelic Daniel Zikeli și cei doi pastori ai comunității calvine, Zsold Béla,  şi reformate de limbă maghiară, Biró Tivadar. Pastorul reformat ținut meditația zilei după citirea Sfintei Evanghelii.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost apreciată cu multă căldură prezența PS Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, însoțit de doi preoți consilieri.
Între numeroșii clerici sau persoane consacrate a fost remarcată prezența pr. Marius Taloș SJ, superiorul Provinciei române a Societății lui Isus, a fraților augustinieni asumpționiști, a câtorva din Misionarele carității și a surorilor Congregației Inimii Neprihănite.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Mihai a rostit câteva cuvinte de mulțumire, exprimând bucuria, dar și seriozitatea mandatului creștinului de a trăi pentru a da mărturie:

Vă mărturisesc că de fiecare dată când trebuie să spun „catedrală” bisericii Sfântul Vasile cel Mare, unde ne aflăm în astă seară, mă rușinez. Micimea dimensiunilor sale ne face pe toți să surâdem, cel puțin.
Catedrala noastră greco-catolică are însă un mare avantaj pe care nu oricine îl remarcă. Fiind așa de mică este greu să nu fie plină, iar dacă numărul contează într-o suprafață precizată, cu siguranță gustul triumfului pare să fie la îndemâna noastră.
Mulțumindu-vă tuturor cordial pentru popasul rugăciunii din această seară, să ne reamintim că încurajarea pe care Dumnezeu ne-o propune este de a tinde, așadar, la singurul lucru de valoare din viața creștinului: acela de a avea în suflet simțămintele și atitudinea care au fost în Hristos Isus.
Isus ne oferă și nouă harul de a ne dărui, la rândul nostru, semenilor, de a nu judeca viața exclusiv după interesele sau plăcerile noastre, după mofturile sau emoțiile noastre, ci căutând binele celorlalți. Exprimând această smerenie, Fiul lui Dumnezeu, dar și Fiu al omului ne îndeamnă să-i considerăm pe semenii noștri mai presus de noi. Nu pentru poziția lor socială, averea sau influența lor, pentru cifrele consemnate de statistică. Ci, pur și simplu, din smerenie, făcând exercițiul de a ne pune în situația lor și a descoperi bucuria compasiunii. Adică, să plângi cu cel ce plânge, să te bucuri cu cel ce se bucură, să fii mai aproape de inima lui. Aceasta este umilința ca dar de sus – care ne situează la locul cuvenit.
Biserica nu poate uita că are datoria de a veghea simțul interior al omului în pregătirea întâlnirii de la urmă cu Dumnezeu, printr-o viață de prietenie cu El, în prezent. Cineva mă punea în gardă în aceste zile că sunt suflete pelerine care trec pe la biserici pentru a-și da satisfacție și a scrie pe pereți că nu e bine să fim văzuți împreună pentru a ne ruga. Desigur, a revopsi sau a curăța un perete de zid nu e foarte comod și nici simplu, dar mult mai greu este să-l ajuți pe aproapele tău să priceapă că nu-și obține mântuirea mergând împotriva carității. La fel cum e mult mai ușor să-i spui cuiva; „ridică-te din boală, ai dat peste un mare specialist în medicină”, decât să-i spui unui ticălos că păcatele sale îi pot fi iertate de Dumnezeu… dacă se căiește.
N-am uitat, oare, să-l arătăm lumii pe Isus răstignit care ne face să fim frați întru iertarea păcatelor? A-l întâlni pe Isus – dacă l-am întâlnit cu adevărat! – și a trăi cu El știm bine că aduce oprobriul lumii, dar cu siguranță ne va schimba perspectiva sufletească. Vom reuși, astfel, să fim consecvenți binelui și conștiinței sale prin iertarea de care am învățat să avem nevoie. Fiindcă binele îl fac nu pentru răsplată, ci pentru că asta mă aseamănă cu Isus care a făcut bine și a primit rău. Numai așa vom reuși apoi să ne protejăm identitatea interioară, apartenența la Biserica din care suntem parte, dacă ne croim inima după simțămintele care au fost în Hristos Isus.
Fără formalism, fără răutate, dar mai ales fără pretenția de a cere altuia un respect pe care omitem, zi de zi, să-l cerem mai întâi de la noi înșine.

BGrCatEcum2016_08_1