În ciclul „Istoria noastră” publicăm o fotografie mai puțin cunoscută cu episcopul Vasile Aftenie din 1943. Este vorba despre întâlnirea de 25 de ani de la absolvirea liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj a promoției din care făcea parte episcopul martir. Dirigintele, la dreapta arhiereului, era nimeni altul decât profesorul universitar de mai târziu, părintele Alexandru Borza (1887-1971), celebrul botanist. [...]

2017 December 16

Lucrarea harului lui Dumnezeu
16 Decembrie
2017

Lucrarea harului lui Dumnezeu

Preasfințitul Mihai aniversează sâmbătă, 16 decembrie 2017, zece ani de episcopat. Orice episcop este Păstorul și Părintele Bisericii încredințate, iar aniversările sunt în acest sens o celebrare comunitară a lucrării harului lui Dumnezeu. Ales episcop de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma și recunoscut de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI – lea, a fost hirotonit în catedrala Sfânta Treime din Blaj. Între 2007 și 2014, ca episcop auxiliar de Alba-Iulia și Făgăraș, i-a fost încredințată misiunea de vicar al Bucureștiului și teritoriului Vechiului Regat. Sosit în capitală în ajunul Nașterii Domnului, a colindat micile comunități greco-catolice din teritoriu. La 8 mai 2014 [...]