Cardinalul Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican, va face o vizită în România între 28 septembrie și 1 octombrie. La București, cardinalul se va afla vineri, 29 septembrie. Prefectul Congregației va face binecuvântarea noului sediu al Episcopiei noastre, local primit din partea Statului prin Secretariatul de Stat pentru Culte, după înființarea Eparhiei cu sediul în capitală. [...]

2017 July 14

Vasile Aftenie – Gânduri despre preoție
14 Iulie
2017

Vasile Aftenie – Gânduri despre preoție

La 118 ani de la nașterea primului episcop martir – 14 iulie 1899 – propunem o scurtă meditație asupra preoției, scrisă de Vasile Aftenie sub formă de predică pentru ziua în care urma să fie consacrat ca episcop, pe 6 iunie 1940. Vasile Aftenie a ales să facă portretul teologic şi uman-social al preotului, ca ideal spre care putem presupune că tindea în pastoraţia sa. O predică impresionantă, citită prin evenimentele ulterioare ale vieţii lui, când ura faţă de cele sfinte şi faţă de preoţi va ajunge la apogeu, iar episcopul Aftenie va ajunge să împlinească ceea ce a predicat – [...]